De la inceputul lunii, in Zalau a aparut o firma de videochat, mai bine zis o filiala a unei firme mai mari din Cluj. Un tanar de 24 de ani se ocupa de recrutari. Am luat legatura cu aceasta persoana care se ocupa de preselectie ca sa aflam cum ne putem „angaja” si ce putem castiga. Conditia pentru fetele doritoare sa castige bani din videochat este sa aiba un aspect fizic placut si sa nu aiba mai mult de 30 de ani. Ni s-a cerut sa trimitem fotografii pe o anumita adresa de e-mail, dupa care, daca primim OK-ul, semnam contractul, prin care ni se promite ca vom beneficia de confidentialitate, nu va sti nimeni cine suntem si pentru ce lucram. Apoi mergem la training. Acolo vom fi instruiti in tainele video-chatului. Angajatorul ne spune ca continutul sedintei depinde de persoana. Conversatiile si discutiile dintre „hostess” si client sunt strict confidentiale. Fiecare angajata are dreptul de a decide singura ce face si ce nu face, in limitele legale. Limitele legale exclud prostitutia, adica intalnirea fizica si prestarea serviciilor sexuale contra cost.
Daca ma hotarasc, sunt invitata undeva in spatele Autogarii Zalau, unde „angajatorul” mi-a spus ca are sediul.
Tot el spune ca o angajata poate castiga pana la 5.000 de lei lunar, in functie de cati clienti reuseste sa atraga. La Cluj, spune el, se castiga pana la 8.000 de lei lunar pentru activitatile de video-chat. Totul pe cartea de munca, suna promisiunea lui. stop_coloana
Tarifele practicate de site-urile de videochat sunt cuprinse intre 2 si 4 euro pe minut.
Activitatea de video-chat este legala si consta in legatura directa prin intermediul calculatorului si a paginii web cu diverse persoane. Legea scapa asadar din vedere, intentionat sau prin omisiune, nu ne este clar, aspectele morale ale problemei. Femei tinere fara un loc de munca pot fi tentate usor spre o activitate blamata in societate. Pentru bani, vor trece peste tabuurile sociale, sunt dispuse sa se expuna, atat fizic, cat si moral. Si nu-i exclus ca practica intr-un astfel de domeniu sa lase urmari asupra personalitatii lor. Insa atata timp cat exista persoane dispuse sa plateasca destul de consistent o aventura virtuala pe internet si cat timp activitatea este legala, Salajul trebuie sa se impace cu gandul ca are si va mai avea astfel de „agenti economici”. De cele mai multe ori, astfel de activitati sunt considerate in imediata vecinatate a unei granite subtiri dintre meserie si prostitutie.