De aproape două milenii, creştinii lumii incheie Săptămana Patimilor prăznuind minunea Invierii Mantuitoru-lui. In toate limbile Pămantului, rostirea „Hristos a inviat” a devenit simbolul sacru al fericirii neţărmurite.
Suntem din nou in Săptămana Patimilor şi aducem prinos de inchinăciune preacinstitului Fiu Dumnezeiesc, care s-a intors la viaţă după batjocura unui proces nedrept, după crucificare şi moarte. Pentru creştinii de pretutindeni, aceste zile incărcate de profunde semnificaţii se cuvine să triumfe de bucurie. Dar oare noi, creştini ai Romaniei, mai ştim să ne bucurăm? Mai avem motive să credem că intr-o bună zi va lua sfarşit drumul batjocoritor al Golgotei, care umileşte, sărăceşte şi spulberă speranţe legitime? Nu-şi au loc, desigur, la ceas de mare sărbătoare intrebările retorice. Dar nici nu pot trece cu vederea faptul că ultimele sondaje de opinie demonstrează că majoritatea romanilor consideră că ţara se află pe un drum greşit şi gestionat prost, iar decidenţii nu găsesc metode să o salveze de la prăbuşire. Este, insă, mult mai ingrijorător faptul că romanii se simt din ce in ce mai ameninţaţi de sărăcie şi cu grija obsedantă a zilei de maine au inceput să se teamă mai mult de taxe şi scumpiri decat de catastrofe naturale sau chiar decat de posibile imbolnăviri. Şi atunci ne mai mirăm că 45 la sută dintre romani regretă căderea vechiului regim şi susţin că dictatura comunistă a fost mai bună decat perioada contemporană? Aşa cum se intamplă de mai bine de două mii de ani, Hristos invie din nou la sfarşitul acestei săptămani. Dacă nu se va trezi şi nu-şi va smulge, printr-un efort miraculos, piroanele unei deznădăjduiri inerte, poporului roman ii va fi dat să aştepte pe mai departe, in chin şi suferinţă, lumina propriei sale invieri.

Post Views: 79