Redacția
Peisajul unei economii care, aşa se zicea odată, că duduia, a fost cuprins parcă de gheţari. Aşa brusc. Locul optimismului pentru ziua de maine a fost inghiţit acum de o linişte ameninţătoare. Citadinului scufundat in neputinţă i se alătură acum satul in care veşnicia inseamnă doar o istorie pangărită şi chiar uitată. Revenirea ţăranului pe brazda străbună s-a dovedit o păgubitoare iluzie. Ceea ce se mai ară sau se mai seamănă aduce de acum a dulce amintire. Agricultura de subzistenţă, ori mai nou, mascat spus, de semisubzistenţă e cuvantul de ordine. Performanţa a rămas pista de incercare a catorva oameni luminaţi, şi mai cu seamă netemători. In ani buni daţi de Cel de Sus, milioane de hectare de teren agricol răman pustii. Romanii importă tot ce inseamnă de-ale gurii. Cei care indrăznesc să demonstreze că avem şi noi minte, că şi noi putem, mai putem strange recolte aici, acasă, sunt dati către marginea drumului. Drum pe care la lumina zilei, nici măcar noaptea, trenuri de frigorifice cară de gafaie produse de contrabandă, otrăvitoare, dar ieftine, şi le intind pe tarabe intru sfidarea fermierilor şi procesatorilor romani. Producem aşadar scump şi dăm gratis. Sute de mii de tone trec zilnic fraudulos şi scandalos graniţa, vămuite doar de cei cu painea şi cuţitul. La un pol averi ameţitoare stranse intr-un timp record, la celălalt capăt al umilitorului trai de zi cu zi sărăcie, disperare şi mai cu seamă deziluzie. Nu-i mai putem suporta pe bătrani că n-avem bani, se aud voci prin cotloanele guvernării. Asta in timp ce tinerii sunt indemnaţi spre „vremuri de bejenie”, fiindcă aici, in ţara noastră Romania nu mai e loc decat pentru cei cu certificat de partizani politici.
