Proprietarii de masini datoreaza prima transa din impozitul auto pe 2019 pana la 1 aprilie, chiar daca au vandut intre timp masina. Potrivit Codului fiscal, cei care erau proprietari pe mijloace de transport la data de 31 decembrie sunt obligatii sa achite impozitul pe tot anul 2019 pentru acestea. Cat despre cei care cumpara anul acesta masini, ei nu sunt obligati sa plateasca nimic in 2019, potrivit avocatnet.ro.
rn
Impozitul auto se achita in fiecare an, in doua transe egale. Termenele legale sunt 31 martie si 30 septembrie 2019, doar ca anul acesta 31 martie pica intr-o duminica; prin urmare, se considera ca termenul-limita pentru prima transa este 1 aprilie 2019.
Daca vindeti masina in decursul anului 2019, tot va trebui sa platiti impozit pentru tot anul 2019. La plata impozitului pe tot anul sunt obligate si persoanele care radiaza din circulatie o masina.
Cel care cumpara o masina in cursul acestui an e obligat sa depuna insa la Fisc o declaratie, in termen de 30 de zile de la data inmatricularii/inregistrarii. Abia din 2020 se plateste impozit pe respectiva masina de catre noul proprietar.
Cum se calculeaza impozitul
rn
Impozitul auto este determinat de capacitatea cilindrica a motorului (cmc), prin inmultirea fiecarei grupe de 200 cmc sau fractiune din aceasta cu o suma corespunzatoare din Codul fiscal.
Spre exemplu, pentru autoturismele cu capacitatea cilindrica intre 1.601 cmc si 2.000 cmc inclusiv, suma fixa luata in calcul la stabilirea impozitului este de 18 lei/200 cmc, la cele cu capacitatea cilindrica intre 2.001 cmc si 2.600 cmc inclusiv – 72 lei/200 cmc, la cele cu capacitatea cilindrica intre 2.601 cmc si 3.000 cmc inclusiv – 144 lei/200 cmc, iar la cele cu capacitatea cilindrica de peste 3.001 cmc suma de luat in calcul la stabilirea impozitului este de 290 lei/200 cmc.in ceea ce priveste motocicletele si autoturismele cu capacitatea cilindrica de pana la 1.600 cmc, valoarea este de 8 lei/200 cmc.