De la o vreme incoace. de Paşti şi la noi vine iepuraşul. El simbolizează fertilitatea şi obiveiul legat de el este din vremea precreştină. Şi despre iepuraş a ajuns pană in zilele noastre o legendă. E drept mai mult a nordicilor decat a noastră, dar ne-am insuşit-o. Zeiţa Eostre a găsit intr-o iarnă, pe cand se plimba pe camp o pasăre rănită. Nu a putut să o salveze de la moarte decat transformand-o intr-o iepuroaică. Dar o iepuroaică oarecum ciudată, căci ea făcea şi depunea pe mai departe ouă.
Conştientă că murea fără salvatoarea sa, iepuroaica a inceput să infrumuseţeze ouăle făcute şi apoi i le-a dăruit zeiţei. Şi astăzi copiii din mai multe ţări aşteaptă iepuraşul care face un cuib plin de ouă colorate. In cultura chineză iepurele ar trăi pe Lună, unde macină orezul, adică esenţa vieţii pentru chinezi. La unele popoare despre iepure se crede că a adus omenirii focul, iar altele că a inventat scrisul. Germanii il ştiu pe iepuraş ca pe aducătorul primăverii, drept care la inceputul acestui anotimp ei fac dulciuri in formă de iepure.
Aproape toate ţările creştine din Europa păstrează tradiţia oului de Paşte. De pildă in Anglia se fac cadou ouă forte mari din ciocolată, in Bulgaria măicuţele pictează ouă pe care le dăruiesc credincioşilor la slujbe. In Elveţia se crede că ouăle de Paştesunt făcute de iepuraşi sau cuci. In Olanda copiii caută prin iarbă ouă vopsite de părinţi in verde, in Suedia se ornează ouăle cu desene hazlii şi cu versuri in rime, iar in Ungaria ouăle sunt desenate cu stoguri de fan, case, fantani cu cumpănă şi femei cu coşuri in maini.