Hoţii care au furat seiful din Zalău cu aur şi 60.000 de franci eleveţieni, trimişi în judecată
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au anunțat, vineri, trimiterea în judecată a doi bărbați, J.T.I. și C.I.C., acuzați de comiterea unei infracțiuni de furt calificat cu un prejudiciu impresionant.
Fapta a fost comisă în noaptea de 29 noiembrie 2025, când cei doi ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din municipiul Zalău, de unde au sustras un seif metalic ce conținea suma de 60.000 de franci elvețieni și mai multe bijuterii din aur.
Investigația coordonată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj a dus, joi, 15 ianuarie, la reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 37 de ani din județul Hunedoara. Ulterior, în cursul zilei de 16 ianuarie, magistrații Judecătoriei Zalău au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În ceea ce îl privește pe al doilea suspect, un bărbat de 38 de ani, instanța a emis un mandat de arestare în lipsă, acesta sustrăgându-se de la urmărirea penală și urmând să fie dat în urmărire generală.
Pentru a asigura recuperarea prejudiciului masiv cauzat prin această infracțiune, anchetatorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri de valoare. Măsura vizează un apartament situat în municipiul Lupeni, județul Hunedoara, proprietate a inculpatului C.I.C., precum și un autoturism aparținând inculpatului J.T.I., aflat deja în stare de arest.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Zalău, instanța competentă să judece cauza în primă instanță. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, prin vocea prim-procurorului Flonta Sorin Emil, precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă reglementată de Codul de procedură penală care are ca scop administrarea probatoriului și nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază orice persoană până la o condamnare definitivă.
