Ordonanta de Urgenta adoptata luni de guvernul condus de Viorica Dancila si care modifica legile justitiei produce un cutremur în sistemul judiciar. Dupa o asteptare de 30 de ore, Ordonanta a fost publicata, iar surprizele sunt de proportii.
rn
Prima consecinta a ordonantei ar putea fi aceea ca niciun procuror DNA nu-si mai poate desfasura activitatea.
O prevedere din Ordonanta intrata în vigoare arata ca, pentru a activa în DNA, procurorii trebuie sa sustina un concurs în fata Sectiei de procurori din cadrul CSM. Acest lucru nu era prevazut pâna acum, asa ca niciunul dintre procurorii care activeaza la DNA nu a dat un astfel de examen.
Pe de alta parte, potrivit articolului 7 din Ordonanta, începând de azi, aproape 80 de procurori DNA, DIICOT si din Parchetul General ar trebui sa se întoarca la unitatile de la care provin. Ei nu îndeplinesc noua conditie de 10 ani vechime, impusa prin aceasta Ordonanta.
Procurorul general Augustin Lazar s-a aratat foarte neplacut surprins de modificarile aduse de Ordonanta.
"Aceasta OUG a ridicat numeroase probleme functionale pentru Parchete, în special pentru DNA, inclusiv suspiciuni de neconstitutionalitate, care sunt în curs de analiza. Solutiile vor fi identificate în zilele urmatoare. Studiem suspiciunile de neconstitutionalitate pentru a sesiza Avocatul Poporului", a spus procurorul general pentru Digi24.
DNA a cerut imediat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) lamuriri cu privire la modul în care se aplica noua Ordonanta de Urgenta care modifica legile justitiei, deoarece exista suspiciunea ca prevederile nu se pot aplica retroactiv. Iar CSM a si dat ieri "recomandarea" ca aprevederile sa se aplice doar pentru viitor. Este vorba insa doar de o interpretare, pentru ca ce spune CSM este doar recomandare.
rn
DNA, DIICOT si Parchetul General risca blocajul;
este afectat dosarul lui Liviu Dragnea, dar si dosarul "Jandarmeria-10 august" si dosarul "Revolutiei"
rn
Parchetul General a precizat ca 16 procurori sunt pusi in situatia de a parasi Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, inclusiv Sectia parchetelor militare. 20 de procurori pleaca de la DNA si 4 procurori pleaca de la DIICOT, ca urmare a intrarii în vigoare a modificarilor privind delegarile (interimatele).
Este si cazul colonelului Ionel Corbu, delegat sa lucreze în dosarul Jandarmeriei. El are vechime de 20 de ani, însa nu are grad profesional de PICCJ, ci de parchet de tribunal.
De asemenea, 3 dintre cei 6 procurori militari delegati sa instrumenteze dosarul Revolutiei ar putea sa plece sau sa nu mai lucreze în dosar.
Este afectat si dosarul "Tel Drum", care il vizeaza pe liderul PSD, Liviu Dragnea, de maniera lipsita de transparenta si predictibilitate în care guvernul PSD – ALDE a adoptat, într-o sedinta extraordinara, modificarile la legile Justitiei, asa cum a abordat de altfel domeniul Justitiei de la preluarea puterii.
rn
Activitatea DNA si DIICOT este deja grav perturbata de schimbarea sefilor celor doua directii si de sicanele repetate ale Inspectiei Judiciare. Si risca sa fie si mai mult tulburata de noile conditii de vechime impuse anchetatorilor. Practic, în mai putin de doua luni, vechimea minima necesara pentru a ocupa o functie de procuror DNA sau DIICOT a crescut de la 6 ani la 10 ani.
rn
Forumul Judecatorilor reclama ca ordonanta conceputa de Ministerul Justitiei nu tine cont de toate recomandarile GRECO si ale Comisiei de la Venetia, "continuând sa fie puse în pericol stabilitatea si independenta sistemului judiciar si, pe cale de consecinta, însusi parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei".