Pedelistii din tot judetul se intrunesc maine in spatele usilor inchise pentru a vota propunerea Biroului Permanent Judetean de excludere din partid a lui Ghita Stanciu pentru „atitudine”.
Consiliul de Coordonare Judetean al PDL Salaj va analiza joi propunerea Biroului Permanent (BPJ) de excludere din partid a prim-vicepresedintelui Gheorghe Stanciu, potrivit lui Claudiu Birsan, purtatorul de cuvant al partidului. „Propunerea BPJ de excludere din partid a prim-vicepresedintelui Gheorghe Stanciu urmeaza a fi analizata joi de Consiliul de Coordonare Judetean. Sedinta nu va fi publica, iar accesul presei este interzis”, ne-a declarat Birsan. Presedintele PDL Salaj, deputatul Lucian Bode, a propus excluderea lui Ghita Stanciu ca urmare a ultimelor iesiri in presa a prim-vicepresedintelui. Propunerea lui Bode a fost validata de catre BPJ. „Dupa ce a criticat numirea lui Bogdan Ilea la presedintia Agentiei Domeniilor Statului, majoritatea membrilor BPJ erau nemultumiti de atitudinea lui Ghita Stanciu si parerea unanima a fost ca «nu se mai poate continua in acest fel»„, ne-a declarat un important membru al PDL la scurt timp dupa luarea deciziei de excludere.
Stanciu: „Cei care m-au ales ma pot da jos”
Contactat de reporterul Graiul Salajului, Ghita Stanciu spera ca dupa intalnirea de joi „sa se linisteasca apele in partid”. „Motivele gasite pentru excludere nu sunt obiective. Consiliul de Coordonare trebuie sa analizeze toate aspectele si oricare va fi decizia o voi respecta. Cei care m-au ales ma pot da si jos”, a precizat prim-vicepresedintele PDL Salaj. In urma scandalului avut cu o parte din conducerea organizatiei judetene, Stanciu a formulat un memoriu catre secretarul general al partidului, Ioan Oltean, dar nu a primit inca un raspuns.