Cancelarul Angela Merkel anunță că Germania își prelungește carantina cu cel puțin încă 3 săptămâni iar în unele landuri se înăspresc măsurile, în încercarea de a limita răspândirea virusului.
După întâlnirea cu cei 16 premieri ai statelor federale germane, Merkel a anunțat extinderea perioadei de carantină cu încă 3 săptămâni deoarece în Germania numărul cazurilor noi rămâne în continuare unul ridicat, în pofida măsurilor și restricțiilor impuse, gradual, încă din luna noiembrie a anului trecut.
“Suntem acum în situații limită în unele spitale și din această cauză suntem nevoiți să impunem noi restricții astăzi. Vrem să prelungim restricțiile pe care le-am anunțat în decembrie până pe 31 ianuarie și vom înăspri măsurile în unele regiuni” ,a anunțat cancelarul german.
Printre restricțiile anunțate se numără prelungirea măsurii privind închiderea școlilor și a grădinițelor până la sfârșitul lunii ianuarie. Apoi cea mai importantă noutate este resricționarea drastică a libertății de mișcare în regiunile foarte afectate de pandemie, cum ar fi landurile Saxonia și Turingia.
Aceste landuri au o incidență de peste 200 de infecții noi/100.000 locuitori pe săptămână și se vor lua măsuri locale suplimentare în vederea limitării razei de deplasare a cetățenilor la 15 km de reședință. Vor exista excepții doar din motive întemeiate. Și restricțiile de contact între persoane vor fi înăsprite. Întâlnirile private sunt permise doar între membrii propriei gospodării și maximum o altă persoană din afară.
Părinților li se va permite să ia o perioadă de 20 de zile de concediu medical, de 2 ori mai mult decât până acum, pentru a îngriji copiii (indemnizația de boală pentru copii). Familiile monoparentale beneficiază de 40 de zile în loc de 20. Măsura a fost luată pe fundalul problemelor pe care le întâmpină părinții din pricina prelungirii închiderii unităților de învățământ. Regulamentul se aplică nu numai în cazul îmbolnăvirii copiilor, ci și atunci când aceștia trebuie supravegheați acasă din pricina închiderii școlilor și grădinițelor.
Reamintim faptul că la jumătatea lunii decembrie 2020 Germania a impus restricții severe asupra vieții socio-economice după ce un lockdown parțial s-a dovedit insuficient pentru reducerea numărului de noi infectări. Cu toate acestea, numărul cazurilor noi continuă să fie “prea ridicat”, avertizează liderii de la Berlin, amintind că prioritatea numărul 1 este evitarea colapsului în sistemul de sănătate german.
Pentru a ridica restricțiile, Guvernul dorește un prag de cel mult 50 de infecții/100.000 locuitori.