Corneliu Vadim Tudor i-a cerut lui Viorel Stanca sa candideze la presedintia Consiliului Judetean Salaj. Tinta PRM: cinci primari si 50 de consilieri
Peste exact o luna incepe campania electorala pentru alegerile locale. Partidele mari si-au anuntat deja principalii jucatori. A venit randul celor care nu trag mare nadejde sa castige functiile importante, dar pot influenta intr-o oarecare masura rezultatele. O candidatura surpriza este cea a liderului PRM Salaj, Viorel Stanca, la sefia Consiliului Judetean. PRM sprijina insa USL, iar candidatura lui Stanca l-ar putea avantaja pe candidatul UDMR in detrimentul lui Tiberiu Marc, candidatul PSD, daca o parte din electoratul acestuia pleaca spre Viorel Stanca. Interesanta este si posibilitatea ca Otto Haller, proaspat cooptat de Partidul Poporului, sa candideze la Primaria Zalau.

Pana la sfarsitul lunii, toate partidele trebuie sa intruneasca listele cu candidatii pentru alegerile electorale locale din acest an. De azi intr-o luna va demara o noua cursa electorala pentru castigarea celor mai ravnite functii din administratia locala. La cum decurg lucrurile, se anunta un an electoral greu, cu batalii aprige, strategii misterioase si candidati surpriza. O candidatura surpriza, anuntata pe ultima suta de metri, este si cea a presedintelui PRM, Viorel Stanca, la Consiliul Judetean Salaj. „Conducerea PRM, Corneliu Vadim Tudor personal, mi-a cerut sa candidez la presedintia Consiliului Judetean. Voi face o analiza foarte serioasa, bazata pe un sondaj de opinie, pentru a aprecia in ce masura voturile USL (ale lui Tiberiu Marc) vor fi afectate de o eventuala candidatura a mea”, a declarat in exclusivitate pentru Graiul Salajului generalul SRI. Stanca a luat aceasta decizie dupa ce conducerea centrala a PRM a hotarat ca partidul sa mearga pe picioarele proprii in alegeri si sa nu faca niciun fel de alianta preelectorala. Chiar si alianta cu PNG-ul lui Gigi Becali a fost anulata. „Cu toate ca nu vom fi intr-o alianta, PRM va sprijini USL in localitatile unde nu vom avea candidati la primarii si nu vom ataca in niciun fel USL”, a tinut sa precizeze Viorel Stanca. La Primaria Zalau, PRM ia in calcul candidatura lui Branduse Zamfir, „dar este posibil si un alt candidat surpriza”.
PRM Salaj are ca tinta la alegerile locale din 10 iunie obtinerea a cinci fotolii de primar, doua-trei mandate de consilieri judeteni si aproximativ 50 de locuri in consiliile locale din orase si comune. Potrivit liderului PRM Salaj, partidul are liste cu candidati pentru 40 de localitati, urmand ca pana la data de 30 aprilie sa aiba candidati „in cel putin alte zece comune”. „Ni se pare firesc ca in cele doua organisme sa existe si reprezentanti ai comunitatii locale care sa ia o atitudine ferma si activa impotriva tendintelor expansioniste ale UDMR si ale celorlalte partide maghiare, care urmaresc revizionismul teritorial”, a adaugat Stanca. Generalul SRI mai spune ca „prima actiune pe care PRM o va intreprinde este de a determina electoratul sa iasa la vot si sa voteze orice partid in afara celor care au dus la dezastrul tarii, in speta: PDL, UDMR si UNPR”.
UNPR merge cu presedintele Balint la CJ
La fel ca si in cazul PRM, presedintele organizatiei UNPR, Liviu Balint, va candida la Consiliul Judetean Salaj. „In proportie de 99 la suta eu voi fi candidatul UNPR la presedintia Consiliului Judetean”, ne-a declarat Balint. Candidatura acestuia vine mai degraba ca si o oportunitate buna pentru o masuratoare in privinta alegerilor parlamentare din toamna. In ce priveste candidatul la Primaria Zalau, UNPR este inca in tratative cu doctorul Dan Medve, insa candidatura acestuia nu a fost definitivata.
PPDD il vrea pe Otto Haller la Primarie
Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PPDD) negociaza in aceste zile candidaturile la cele mai importante functii din administratia locala. Potrivit presedintelui Alin Demle, PP ia in calcul candidatura lui Otto Haller la Primaria municipiului Zalau, dar si „o candidatura surpriza”. Contactat de reporterul Graiul Salajului, Otto Haller spune ca nu a luat inca o decizie. „Dupa Pasti voi anunta daca iau in calcul candidatura la Primaria Zalau”, ne-a declarat Haller. Acesta este presedintele Centrului de ingrijire a varstnicilor „Sfanta Vineri” din Zalau si, de curand, a fost cooptat in echipa PP. La Consiliul Judetean, PP nu are inca un candidat, la un moment dat a fost luat in calcul fostul prim-vicepresedinte al PDL Salaj, Gheorghe Stanciu.
Candidatii USL, PDL si UDMR
Cele trei mari partide si-au stabilit in aceste zile candidatii care vor intra in lupta pentru Primaria Zalau si Consiliul Judetean. Unele nume se cunosteau din urma cu un an. Odata cu constituirea USL, presedintele PSD Salaj, Tiberiu Marc, si presedintele PNL Salaj, Radu Capilnasiu, vor candida pentru a obtine cel de-al treilea mandat la Consiliul Judetean Salaj, respectiv Primaria Zalau. PDL il trimite in lupta pe cantaretul Dinu Iancu Salajanu la CJ, iar pe Ioan Abrudan la Primaria Zalau. Din partea UDMR, Csoka Tiberiu va candida la CJ, iar Csutak-Nagy Laszlo la municipiu.