Gara din Jibou – statia neputintei

Gara din Jibou este un tablou al nepu-tintei autoritatilor de a oferi cetatenilor un minim de confort. Este un exemplu ca investitiile care se fac, nu se fac cu cap. Daca la Zalau s-au investit 6,3 milioane de euro pentru modernizarea statiei CFR, care nu este circulata, gara Jibou este o ruina, chiar daca este nod feroviar.
Trenuri vandute la fier vechi
Odata ajuns în gara Jibou, te izbeste peisajul dezolant, cu foarte multe garnituri de tren gaurite de rugina si cu cu geamurile sparte, trase de multi ani „pe dreapta”. Ca ramasitele unei civilizatii dupa un razboi devastator. Astep-tând trenul, pe peron stai stingher printre nenu-marati pierde vara, pe vre-me geroasa acum. Ne-am intal-nit in gara cu unul dintre cei care lucreaza acolo zilnic. Ne-a spus ca acum sunt putine trenuri abandonate in gara. Mai demult erau mult mai multe. Dar au fost vandute la niste romi din Galati, care le-au taiat si le-au dus la fier vechi. Acesta ne spune ca numai ce s-a trezit cu noi posesori de trenuri in gara. „Le-au cum-parat de la regionala CFR din Cluj. Noi numai ne-am trezit cu ei aici ca au venit sa le taie si sa le dezmembreze. Bine era de le duceau pe toate”, spune omul din gara angajat al CFR.
O femeie a sunat la 112 pentru ca ingheta in sala de asteptare
În sala de asteptare te izbeste un puternic miros de la mucegaiul de pe peretii salii de asteptare.|i tot în sala de asteptare îti este frica sa te asezi pe scaune sau pe bancile aproape rupte. Acum iarna este un frig in sala de crapa pietrele. Un angajat al garii CFR ne povesteste ca intr-o noapte, pe la ora 1.00, o doamna a coborat dintr-un tren de Baia Mare si astepta trenul de Dej, pe directia Cluj. Trebuia sa astepte ore intregi si, la un moment dat, i-a fost teama ca va muri in sala de asteptare de frig ce era, asa ca a sunat la 112. A cerut sa fie dusa la spitalul din Jibou, macar sa stea la caldura pana cand vine trenul.
Pe peronul garii, daca îti este foame sau sete, ga-sesti deschis un bufet. Interiorul te face sa îti iei con-sumatia si sa iesi afara, la aer curat. |i tot afara exista atârnat pe un perete si un mers al trenurilor, sters si prafuit, din care nu întelegi mare lucru. În spatele garii, spatiu care apartine tot structurilor feroviare, sunt atât de multe si de mari gropi, încât automobilele care-i aduc pe calatori la tren nu se apropie prea mult.
Un popas dezolant pentru sute de calatori
Din statistici la zi rezulta ca peste 300 de calatori, atât navetisti, cât si turisti trec prin Gara Jibou. Oricum, mult mai multi decat cei vreo 20 de calatori care frecventeaza zilnic gara din Zalau, proaspat modernizata cu 6,3 milioane de euro. Gara din Jibou situata în partea estica a orasului, la iesirea spre Dej, este înca nod feroviar. De la Jibou pornesc majoritatea trenurilor care leaga vestul tarii cu celelalte regiuni. Cel mai important tren care pleaca din Jibou este regio Baia Mare – Jibou – Dej Calatori – Bucu-resti Nord. Tot din Jibou pornesc o serie de trenuri care transporta sute de calatori. Astfel, din Jibou porneste trenul spre Baia Mare si Satu Mare, dar si trenul spre Dej si Cluj Napoca. Gara din Jibou este importanta si pentru zecile de elevi de pe Valea Somesului, care fac naveta din satele Somes Odorhei, Inau, Surduc, Letca, Ileanda ori Gîlgau. Multe trenuri de marfa înca tranziteaza gara din Jibou, pentru ca la ora actuala transportul de marfuri pe calea ferata este cel mai ieftin dupa transportul naval.
Istoria garii, veche de 125 de ani
În urma cu 125 de ani, mai exact în toamna lui 1890, este inaugurata calea ferata Dej – Jibou – Zalau, care peste cinci ani este prelungita pâna la Baia Mare. În acelasi an, adica 1890, este construita si Gara Veche din Jibou, ca o necesitate a dezvoltarii transportului pe calea ferata. Dupa Marea Unire, punându-se accent pe aceasta forma de transport, atât de persoane, cât si de marfa, Gara Veche nu mai facea fata. Asa ca autoritatile române au dezvoltat un proiect prin care era preva-zuta construirea unor statii CFR impunatoare, care sa satisfaca cerintele vremii. Gara CFR din Jibou este construita dupa model german, ca de altfel înca vreo 120 din tara. Constructia a început în anul 1924 si s-a finalizat peste trei ani. Prin aceasta gara au trecut spre pusta ungara miile de tone de sare de la Ocna Dejului. Prin aceasta gara, titeiul de la Suplacu de Barcau ori carbunele de la Sarmasag treceau spre centrele industriale ale tarii. Gara are amintiri, gara era o lume aparte pentru jibouani si nu numai; în gara se întâlneau îndragostitii, prin gara misu-nau si atunci ca si acum hotii de bagaje si de buzunare. Bune si rele a avut gara din Jibou in 125 de ani.