Gânduri în perioada postului, cu Pr. Ioan Ghiurco

–Părinte Ioan, bine ați venit pe la noi!

-Mulțumesc de invitație, bine v-am găsit!

–Ne aflăm într-o perioadă minunată a anului: Postul Crăciunului. În toată această rumoare și agitație cotidiană, ne-ar prinde bine câteva gânduri de suflet, care să ne ajute să ne concentrăm asupra scopului și esențelor acestei vieți, pe care omul modern le-a rătăcit atât de mult. Ce înseamnă de fapt postul și cum ar trebui să trăim acest timp premergător marii sărbători?

-Postul înseamnă o abținere totală sau parțială de la anumite mâncăruri și băuturi, precum și o disciplinare a apetiturilor senzoriale. Prin post ne fortificăm trupul și sufletul și ni se regenerează puterile, atât cele fizice, cât și cele spirituale. Postul este de mai multe feluri: ajunul desăvârșit (în care nu se mănâncă nimic într-o zi), postul aspru (în care se mănâncă o dată, seara, dar numai mâncăruri uscate), postul obișnuit (se mănâncă la ore obișnuite, dar mâncăruri de post) și postul ușor (când sunt anumite dezlegări la pește, la untdelemn, la vin). Postul Crăciunului este un post al bucuriei, cu multe dezlegări. Postul este însă inutil dacă nu ne rugăm și dacă nu practicăm toate celelalte discipline spirituale ale Bisericii. Prin rugăciune păstrăm legătura cu Dumnezeu și depășim condiția de singurătate, primim puteri deosebite și devenim mai buni.

Rugăciunea se poate realiza oriunde și oricând, dar cea mai importantă rugăciune este în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Liturghia este cea mai mare moștenire pe care Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat-o umanității. Numai în cadrul acestui ritual sacru, Duhul Sfânt se coboară peste darurile aduse de credincioși, respectiv pâinea și vinul, care se transformă în Trupul și Sângele Mântuitorului, cu care se împărtășesc credincioșii. Nici o stare nu poate fi mai minunată, mai deplină, decât aceea când un credincios, după ce s-a mărturisit, se împărtășește, luându-l pe Dumnezeu și asimilându-L în ființa sa.

–Trăim vremuri de criză, din toate punctele de vedere… Se stârnesc cu atâta ușurință disensiuni și ostilități între oameni. Cum supraviețuim moral acestor vremuri?

-O singură cale avem: aceea de a-L căuta pe Iisus, și, în orice situație ne-am găsi, să ne gândim ce-ar face Iisus în asemenea împrejurare… un glas tainic ne va spune care ar fi atitudinea Lui. Să ascultăm acest glas! Să ținem legătura cu duhovnicul nostru și să-i ascultăm sfaturile, pentru că, așa precum avem nevoie de un instructor auto care să ne învețe cum să conducem, la fel avem nevoie și de îndrumători de suflet, care să ne ghideze cu destoinicie.

–Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: ”Sufletul, familia și cetatea”, oferindu-ne astfel o ierarhie concretă cu privire la cum ar trebui să fie așezate prioritățile noastre. Lumea de astăzi e plină de priorități greșite, iar noi nu înțelegem că, pentru a da un bun răspuns familiei și cetății, trebuie mai întâi să dăm un bun răspuns sufletului. Sufletul ”ascunde” relația noastră cu Mântuitorul. Care ar trebui să fie dialogul nostru cu sufletul și cum putem deveni oameni întregi?

–Omul este singura ființă dihotomă, formată din două părți bine distincte. Numai în om sunt reprezentate cele două lumi: o lume a materiei, prin trupul cu care ne orânduim și noi printre celelalte viețuitoare, și o lume a spiritului, reprezentată în om prin ceea ce noi numim suflet, care nu-i altceva decât părticică din divinitate. Desigur că ceea ce îi dă omului maiestate printre celelalte făpturi este tocmai partea spirituală, care trebuie să primeze în viața omului. Omul poate să aibă două atitudini: una, când trupul își are sufletul pe care îl ține închistat, nelăsând să pătrundă la el o rază din lumina cerească, și alta, când sufletul își are trupul pe care îl coordonează spre Dumnezeu. Când preocuparea pentru suflet nu primează în viața omului, omul își pierde identitatea, iar faptele lui sunt ca atare, de aceea astăzi asistăm la aceste dificultăți în toate domeniile.

– Este o perioadă în care, așa cum știm, se intensifică actele de caritate și campaniile umanitare, dar în prea puține dintre aceste acțiuni este specificat numele lui Iisus, Cel care este Protagonistul principal al operelor de binefacere și obiectivul primordial al sărbătorii. Care sunt riscurile umanismului secular și care sunt beneficiile umanismului creștin?

-Umanismul creștin este atunci când, pe lângă fapta bună, îl ducem și pe Hristos, care constituie de fapt cel mai mare dar, pentru că rămâne veșnic în inimile oamenilor, în timp ce darul material se limitează la un timp, este efemer. Regretăm că, mai nou, Crăciunul a devenit un act comercial, fără să se mai amintească ceva despre Iisus, iar când sărbătorile trec, luminile se sting, brazii se ofilesc, iar omul rămâne pustiu, lipsit de sensul suprem.

–Ce le transmiteți sălăjenilor în acest timp încărcat de profunde semnificații?

–Să ne pregătim inima, s-o transformăm într-o iesle a Betleemului, ca să-L putem primi pe Iisus în ea și acolo să-L păstrăm toată viața!

–Mulțumim, părinte! Doamne ajută!

-Doamne ajută!