Fosta angajata Banc Post din Simleu, anchetata pentru fals in inscrisuri
Prejudiciul adus bancii depaseste un miliard si 300 de milioane de lei vechi
Un fost angajat al sucursalei Banc Post din Simleu Silvaniei este anchetat pentru un prejudiciu de 131.982 lei adus bancii. O. Cornelia, in varsta de 49 de ani, a fost expert contabil la sucursala bancara din Simleu Silvaniei. In rechizitoriul intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj se arata ca, in 2006, O. Cornelia a facut fals in inscrisuri sub semnatura privata pe vremea cand era angajatul sucursalei din Simleu Silvaniei. In acelasi dosar mai sunt anchetate trei persoane. „Prejudiciul a fost calculat pentru toate persoanele. Acesta nu a fost inca individualizat. Ancheta este in curs”, a spus grefierul de la judecatoria Simleu Silvaniei, Maria Man. Dosarul in care este anchetat expertul contabil a fost disjuns, potrivit informatiilor furnizate de grefier. „Cele trei inculpate, J. Elisabeta, P. Florica si B. Maria, au recunoscut acuzatiile aduse de procurorii salajeni. Acestea merg mai departe cu laturile civile, iar inculpata O. Cornelia va fi judecata separat, in pro-ces penal”, a explicat grefierul Maria Man. „Instantele din Simleu Silvaniei judeca acest caz”, a informat Maria Man. Grefierul a confirmat faptul ca la ultima infatisare ce a avut loc miercuri, procesul a fost amanat. Falsul in inscrisuri sub semnatura privata se pedepseste conform articolului numarul 290 din Codul penal cu inchisoare de la trei luni la doi ani sau cu amenda.
