Managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Daniel Săuca, a prezentat miercuri, 21 aprilie, într-o conferință de presă, agenda culturală a județului Sălaj, pentru anul 2021. Managerul a vorbit despre continuitatea consumului de cultură în Sălaj, atât în mediul online cât și față în față, în limitele impuse de pandemia pe care o traversăm.

Potrivit lui Daniel Săuca, Centrul de Cultură și Artă “își vede de treabă, în ciuda perioadei dificile pe care activitățile culturale o traversează, și continuă parteneriatele și acivitățile curente cu instituțiile de cultură din Sălaj”. Astfel, la finalul lunii mai ar trebui să aibă loc tabăra de fotografie “Sălaj – Frumusețe, Tradiție, Poveste”. Singura publicație neafectată de pandemie, care continuă să aducă bani la bugetul instituției sălăjene de cultură, este revista Caiete Silvane, spune managerul Centrului de Cultură și Artă.

Deși Ministerul Culturii a anunțat că de la 1 iunie s-ar putea relua evenimentele de profil, lumea încă privește cu reticență acest lucru, cultura dansând deocamdată în apele tulburi ale nesiguranței.

Chiar și așa, două proiecte cu un impact semnificativ pentru cultura județului Sălaj urmează să prindă contur în viitorul apropiat. “Harta Cântului Sălăjean” și “Traseele caselor tradiționale sălăjene” vor pune în valoare folclorul și tradițiile sălăjene. Cele două proiecte culturale derulate de Centrul de Cultură și Artă sunt cofinanțate de Administrația Fondului Cultural Național. 132 mii de lei e finanțarea primită de la AFCN, iar 22.700 lei reprezintă contribuția proprie a instituției sălăjene de cultură.

Traseele caselor tradiționale sălăjene”, proiect de promovare a arhitecturii tradiționale din județ

Proiectul cultural „Traseele caselor tradiționale sălăjene”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se derulează în perioada aprilie – noiembrie 2021, în parteneriat cu Asociația Sinaptica, iar prin intermediul său va fi creată o platformă digitală pentru promovarea arhitecturii tradiționale de pe teritoriul județului Sălaj.

Obiectivele care vor fi atinse până la finalul proiectului sunt:documentarea resurselor naturale și antropice din Sălaj care să fie incluse în cinci trasee de vizitare distincte, realizarea unor actiuni de educație culturală a publicului local și a turiștilor, crearea unor platforme interactive mobilă și web pentru prezentarea traseelor turistice.

Cea mai importantă componentă a proiectului este realizarea unei aplicații mobile și a unei pagini web de prezentare a cinci trasee turistice care includ 12 case tradiționale cu arhitectură specifică pentru zonele etnografice ale Sălajului. Prin intermediul aplicației mobile și a paginii web, turiștii pot afla nu doar cum să ajungă de la o casă la alta, ci și informații despre alte puncte de interes turistic.

Pe lângă realizarea aplicației mobile și a paginii web, în timpul proiectului vor fi organizate două sesiuni de instruire pentru 20 de persoane care să poată realiza activități de ghidaj în sprijinul vizitatorilor.

„Harta Cântului Sălăjean”, o platformă digitală pentru promovarea folclorului

Proiectul cultural „Harta Cântului Sălăjean” se derulează între aprilie și noiembrie 2021, este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, iar prin intermediul său se va crea o platformă digitală pentru promovarea folclorului de pe teritoriul județului Sălaj.

Proiectul va permite creșterea vizibilității folclorului muzical tradițional din Sălaj, dar și o mai bună cunoaștere a folclorului muzical tradițional din Sălaj de către publicul larg.

Pornind de la caracterul multi-etnic al Sălajului și de la bogăția folclorului cântat, auzit și jucat pe acest teritoriu, până la finalul proiectului se va realiza o hartă muzicală digitală a județului. Harta muzicală va cuprinde 30 de cântece vechi care prezintă diversitatea folclorică a Sălajului și va fi înfățișată publicului sub forma unei aplicații mobile și a unei pagini web. Utilizatorii vor putea să asculte aceste cântece și să afle unele informații despre locuri, oameni și întâmplări.

Proiectul prezentat este o continuare a eforturilor Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj de a aduce în atenția publicului de astăzi a valorilor culturale reprezentative sălăjene și de a folosi noile tehnologii pentru promovarea tradițiilor locale.