În primele nouă luni ale anului, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj a colectat venituri bugetare în valoare de 1.099,22 milioane de lei, sumă ce reprezintă 97,78% din programul stabilit de Ministerul de Finanțe la începutul anului.
Fiscul sălăjean administrează 107.298 contribuabili, din care 13.182 sunt persoane juridice, iar 94.116 sunt persoane fizice.
Comparând încasările din primele 9 luni ale anului 2023 cu cele din perioada similară a anului precedent, s-a înregistrat o creştere nominală de 126,65 milioane lei, ceea ce reprezintă un plus de 13,02% față de nivelul încasărilor din perioada similară a anului precedent.
Cei mai mulți bani s-au colectat prin conformarea voluntară la plată a contribuabililor.
Potrivit datelor prezentate de AJFP Sălaj în cadrul ședinței Colegiului prefectural de vineri, 20 octombrie, gradul de conformare voluntară la plata obligaţiilor fiscale (sume achitate în termen de către contribuabili din proprie inițiativă), realizat la 30 septembrie, a fost de 80,14%.
Ponderea încasărilor realizate prin aplicarea măsurilor de executare silită a fost de 6,80%. Astfel, din totalul încasărilor bugetare nete realizate, în sumă de 1.099,20 milioane lei, prin executare silită s-a încasat suma de 74,75 milioane lei.
Concret, 55,09 milioane lei s-au încasat după ce Fiscul a trimis somații. 16,73 milioane lei au fost recuperați după ce s-au poprit conturile bancare ale datornicilor, 2,84 milioane lei prin popriri pe veniturile unor terți. Din vânzarea unor bunuri mobile pe care s-a pus sechestru s-au obținut 0,07 milioane lei, iar din valorificarea unor bunuri imobile Fiscul a recuperat 0,02 milioane lei.
Așadar, cea mai eficientă modalitate de executare silită s-a dovedit a fi trimiterea somațiilor.
Controale la firme și persoane fizice
Fiscul a efectuat în perioada ianuarie-septembrie 2023 un număr de 640 controale la contribuabili persoane juridice și fizice atât din cadrul județului, cât și din alte județe ale țării cu delegare de competență. S-au făcut 285 acțiuni de inspecție fiscală, 282 verificări documentare, 64 controale inopinate, 9 acțiuni de verificare a situației fiscale personale.
Gradul de realizare al controalelor a fost realizat în proporție de 105,98 %, adică din ținta de 535 de verificări stabilite pentru anul în curs, s-au realizat deja 567.
Potrivit reprezentanților AFJP, activitatea de inspecție fiscală s-a reformat, în sensul că acțiunile de inspecție fiscală se programează și realizează doar acolo unde s-a identificat un risc cert, în baza analizelor de risc, iar contribuabilii nu s-au conformat în urma notificărilor primite.
În perioada ianuarie – septembrie 2023, inspectorii de la Finanțe au făcut 349 acțiuni de inspecție fiscală și controale inopinate. Dintre acestea, ponderea cea mai mare o au inspecțiile fiscale realizate ca urmare a analizelor de risc proprii (notificări) -70,88 %, urmate de inspecțiile fiscale efectuare în vederea rambursării de TVA cu control anticipat -23,16 % și de inspecțiile fiscale la contribuabilii pentru care s-a deschis procedura insolvenței -3,86 %.
Au fost 285 de inspecții fiscale și 64 de controale inopinate.
Sumele suplimentare stabilite în urma inspecțiilor fiscale se ridică la 7.244.000 lei ( diferenţe de impozite, taxe şi contribuţii), din care TVA – 2.184.000 lei, impozit pe profit -2.069.000 lei, impozit microintreprinderi -100.000 lei, impozit pe dividende – 973.000 lei, impozit venit salarii -408.000 lei, CAS – 554.000 lei, CASS – 802.000 lei, alte impozite – 93.000 lei.
Gradul de stingere a obligațiilor stabilite suplimentar este de 44,27%, în situația în care nivelul planificat pentru întreg anul 2023 este de 30%.