Programul IMM Invest a debutat în urmă cu aproape trei luni de zile. Potrivit datelor oficiale, 65.342 de microîntreprnderi și firme mici și mijlocii au solicitat credite în cadrul acestui program până în prezent.

Până săptămâna trecută, cele 21 de bănci participante în programul IMM Invest au aprobat în total doar 11.589 de credite, volumul finanțării garantate fiind de peste 10,2 miliarde de lei.

Plafonul total de garanții disponbil în program este de 15 miliarde de lei.

Firmele se mai pot înscrie în programul IMM Invest până în 31 decembrie 2020, prin aplicația electronică oficială.

Pe lângă garanțiile de stat care pot fi de 80 la sută sau 90 la sută din valoarea creditului, firmele selectate vor beneficia și de subvenționarea dobânzii la credit până la finalul anului 2020, cu posibilitate de prelungire, în funcție de condițiile economice.

Programul prevede parcurgerea de către IMM a patru etape: analiza eligibilității privind încadrarea în categoria IMM, realizată de către Fondul de garantare, banca selectată de către IMM solicită apoi documentația de credit, efectuează analiza dosarului și, conform propriilor norme de creditare, stabilește dacă proiectul pentru care se solicită finanțarea este viabil din punct de vedere economic, caz în care aprobă creditul și transmite solicitarea de garantare către Fond, în etapa a treia acesta analizează și garantează creditele aprobate de către instituțiile financiar bancare, iar etapa a patra este cea a acordării ajutorului de stat.