Fericitul Vladimir Ghika: o viață memorabilă!

”Străduiește-te în așa fel încât, ajuns la o vârstă memorabilă, această vârstă să aibă și ceva memorabil în ea”.(Fericitul Vladimir Ghika)

Dragi cititori, suntem invitați și astăzi să privim în trecut, pentru a avea repere valide pentru prezent și o credința neclintită în viitor. Să culegem împreună din tolba bisericilor noastre, căci consider că sfinții sunt universali și ne cheamă să-i cunoaștem, indiferent de confesiunile pe care le avem.

În fiecare an, la data de 16 mai, Biserica Greco-Catolică și Romano-Catolică ne oferă înspre venerație și reflecție imaginea strălucită a unui om pe care Dumnezeu l-a dăruit țării noastre, ca el să rămână reper pentru timpul său, dar și pentru contemporaneitate.

Expert în cele ale omului, maestru în moralitate și prieten intim al tainelor lui Mântuitorului Christos, Monseneniorul Vladimir Ghika a fost o personalitate istorică cu o profundă viziune ontologică.

El s-a născut la data de 25 decembrie 1873 în Constantinopol, Imperiul Otoman și a fost un prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român biritual (bizantin și latin), nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir a fost Ioan Grigore Ghika, diplomat, ministru al aparării și ministru de externe al României, iar mama sa, Alexandrina Moret de Blaremberg a fost descendentă din Henric al IV-lea, regele Franței.

Deși este greu să cuprinzi ”zonele” universului scrutat de gândurile inimii și minții Monseniorului, extraordinara sa activitate apostolică laicală s-a desfășurat în lumea întreagă, începând din București, Roma, Paris, până la Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires.

În România, Vladimir s-a dedicat operelor de caritate și a deschis primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, a pus bazele marelui spital și sanatoriu Sfantul Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România.

A participat la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și s-a dedicat fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma și de răniții de război.

În 7 octombrie 1923 a fost sfințit preot la Paris, iar la 3 august 1939 s-a întors în România unde l-a surprins cel de-al Doilea Război Mondial. După venirea la putere a comuniștilor, dând dovadă de un eroism extraordinar, Vladimir a refuzat să părăsească Romania și să plece cu trenul regal, rămânând în București pentru a fi alături de săraci și bolnavi, pentru a-i ajuta și încuraja atunci când vor începe bombardamentele aliate.

A fost arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde a fost amenințat, bătut până la sânge și torturat. În urma procesului desfăşurat în 1953, când s-a apărat singur, a fost condamnat la trei ani de închisoare.

”A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a găsi putința de a fi fericit până și în cele mai cumplite nenorociri”- nu a fost o lozincă formală pentru Vladimir Ghika, căci, acolo, între zidurile închisorii, unde avea să-și consume jertfa martirică, Monseniorul Ghika a dat strălucire și coerență deplina cuvintelor sale, aducând seninătate și speranță în inimile celor închiși, anchetați și torturați.

Acest prinț al nobleței interioare, a cărui principii nu au putut fi frante de gratiile închisorii, s-a stins din viață la data de 16 mai 1954, lăsând în urma sa pilda unei vieți eroice și memorabile pentru întreaga eternitate.

Dragilor, să ridicăm nivelul vieții noastre! Obstacolele sunt făcute ca să sărim peste ele, nu să ne revoltăm și să intrăm în disperare. Să ne lăsăm inspirați de viața acestui campion al binelui și să învățăm să trăim cu precădere în ”a fi” și nu ”a face”. Să trăim memorabil!