Preţul energiei pentru populaţie va creşte cu valori cuprinse între 13% şi 26% de la 1 ianuarie 2021, când piaţa va fi complet liberalizată, astfel că Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) cere Parlamentului să amâne cu şase luni liberalizarea, potrivit unui comunicat de presă al asociației.
De la 1 ianuarie, ANRE nu va mai stabili preţurile pentru consumatorii casnici, acestea fiind calculate de furnizorul tradiţional şi se vor numi preţuri de serviciu universal. Consumatorii fie rămân cu actualele contracte, la preţuri de serviciu universal, care cresc cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă.
Potrivit calculelor AEI, pe baza datelor din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, cel mai mult se va scumpi electricitatea pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare.
La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul creşte cu 15%, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%.
În opinia Asociaţiei Energia Inteligentă, vinovată pentru situaţia creată este Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) care nici nu a informat consumatorii că piaţa urmează să fie liberalizată, dar nici nu a pregătit optim procesul din punctul de vedere al legislaţiei secundare.
Astfel, aceştia cer Parlamentului României “analizarea în regim de urgenţă a situaţiei dezavantajoase create, pentru circa 75% din consumatorii de energie electrică din România de către ANRE, demiterea Comitetului de Reglementare şi a celor vinovaţi de această situaţie şi aplicarea legii, astfel încât consumatorii casnici după data de 1 ianuarie 2021 să achite preţuri rezonabile la energie electrică”.
Totodată, asociaţia cere amânarea prin OUG cu şase luni a liberalizării pieţei de energie electrică astfel încât să se evite situaţia intolerabilă la care sunt supuşi majoritatea consumatorilor de energie electrică din România de a fi forţaţi să achite preţuri mult mai mari prin acţiunile întreprinse de ANRE şi să se permită realizarea unei pregătiri corespunzătoare a liberalizării pieţei de energie electrică pentru români.
Potrivit acestora, ANRE afirma că nu este obligatoriu ca un consumator să-şi schimbe furnizorul de a 1 ianuarie 2021, dar uită să spună că orice zi după această dată înseamnă un cost mai mare pentru consumator şi un câştig nejustificat pentru furnizor.
Legea 123/2012 cu modificările şi completările ulterioare stabileşte, la art. 55, alin 1 că furnizorii de ultimă instanţă (cei care vor furniza energie electrică consumatorilor casnici urmare a demersurilor ANRE de la 1 ianuarie 2021) sunt obligaţi să asigure furnizarea de energie electrică la preţuri rezonabile.
Însă, având în vedere situaţia preţurilor publicate pe Comparatorul de preţuri ale energiei electrice de pe site-ul ANRE, se desprinde că preţurile pe care urmează să le plătească consumatorii casnici după data de 1 ianuarie 2021 nu sunt rezonabile, acestea sunt unele dintre cele mai mari preţuri de pe piaţa de energie electrică, au încheiat reprezentanţii asociaţiei.
Facturile cresc și la electrica și la eon, de ce tot fac clăbuci la gură politicienii că nu vor crește dacă faci noi contracte în o piață liberalizată?
FACTURI CAT DE MARI…..Azi 30.12.2020 , brantner, n-a ridicat nici jumatate gunoiul de pe strada Cetatii din cauza orei matinale in jurul orei 8. Eu si vecinii mei am stat la poarta ca sa-l ridice la intoarcere , iar soferul a trecut cu 70-80 la ora si nici nu s-a uitat la noi si totul pe banii nostri.Problema e sa stim si noi cu aproximatie ora cand se ridica gunoiu deoarece vântul puternic le rastoarna ,iar ei nu-l strâng , tot noi trebuie sa-l strangem, de cateva ori pana vin ei , deobicei in jurul orelor 13-14.D-le primar, ce este greu sa se faca o programare , pe strazi, PENTRU CEI DE LA BRANTNER?
Aici este vorba de energie electrica, nu de Bratner, fraiere. Fa reclamatie unde trebuie, nu vorbi in dodii!
Daca piata energiei se liberalizeaza, ANRE nu mai are ce reglementa si deci isi pierde obiectul de activitate. Ca urmare o astfel de institutie trebuie desfintata, si asa sunt o gramada de astfel de agentii create pentru recompense politice, care topesc bugetul de stat.
Tare imi este teama ca vor pleca numai sefii, pusi de unii si vor veni alti sefi pusi de altii.