Reforma continua a invatamantului scoate de pe bancile scolii absolventi buimaciti. Nu cred ca cineva are curajul sa spuna ca sistemul de invatamant este mai bun si mai bine organizat decat acum 22 de ani, cand a inceput reforma care nu se mai termina. Fiecare ministru a venit cu cate o idee „desteapta”, sau mai multe, cu care a bulversat educatia. Iar de pe urma numeroaselor idei au avut de suferit copiii. Li s-a compromis viitorul prin experimente concepute in laboratoare politice de catre semidocti. S-au schimbat permanent manualele. S-a schimbat si legea. Lege care nu functioneaza si care, trebuie subliniat, nu se potriveste cu sistemul traditional al invatamantului romanesc, de unde si harababura. Se emit metodologii de aplicare a legii pe banda rulanta, da’de se prinde cineva cum se implementeaza. Dovada ca nimic nu merge cum trebuie este si inceputul anului scolar 2012-2013. Mai sunt trei zile pana la inceputul oficial al anului scolar si mai putin de trei saptamani pana cand elevii intra la ore. Scolile nu sunt pregatite din nici un punct de vedere. Profesorii inca nu stiu unde vor preda, posturile nu sunt toate ocupate, s-au desfiintat scoli, directorii sunt cu totii „detasati” in functii, pana cand…nu se stie. Clasa pregatitoare nu-i pregatita, gradinitele nu stiu de cine si cum vor fi conduse… Anul scolar se anunta un nou experiment dureros pentru aceasta generatie.