Excursia culturală a lui Szabo Attila in Ungaria

Paisprezece artişti sălăjeni îşi expun în perioada 6 – 29 august creaţiile personale la Debreţin, în Ungaria. Este vorba de o manifestare culturală orga-nizată şi finanţată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, împreună cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. A rămas un semn de întrebare până în ziua de azi legat de suma cu care judeţul nostru a plătit toată manifestarea de cultură în care sunt implicaţi 13 artişti de etnie maghiară şi unul român, Gheorghe Ilea, nume sonor al picturii sălăjene, lucru pe care nu-l putem spune şi despre ceilalţi, pentru că, profani fiind, n-am auzit de ei. Ba da, am mai auzit de Szabo Attila, pictor şi director al secţiei de artă din cadrul Muzeului Judeţean. Sigur, am auzit de el ca director, nu ca pictor. Ce mai aflăm interesant este că dacă proporţia etnicilor maghiari în Sălaj este de 23 la sută, artiştii care pleacă să popularizeze cultura judeţului sunt 93 la sută maghiari şi 7 la sută români. Adică unul din 14. L-am întrebat pe Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, cât a costat judeţul această excursie menită să ducă arta autohtonă spre bucuria spi-rituală a cetăţenilor unguri din Debreţin. N-am avut prea multe vorbe cu şeful culturii sălăjene, care ne-a spus că găsim pe site-ul Centrului de Cultură tot ce ne interesează. Păcăleală. Pe site era tot ce nu ne interesează, mai puţin banii alocaţi. Din comunicatul aflat pe site se pot valorifica următoarele fraze: “Conceptul expoziţiei este următorul: cuprinderea creaţiilor artistice care întruchipează o expresie artistică fondată pe atitudinea ce consideră importantă cunoaşterea tradiţiei populare şi moştenirea culturală de acest gen. Surprindem aici de fapt o căutare de origini, o identificare a rădăcinilor noastre…” Pentru noi, ceea ce scrie e ca o limbă străină. Trebuie remarcat şi că invitaţiile făcute pentru acest proiect sunt stufoase, cu foarte multe deta-lii, însă numai pentru cine ştie carte. Carte în limba maghiară. Am reuşit să intrăm şi noi în posesia unei invitaţii de la Galeria de Artă “Ioan Sima”. Singurele cuvinte scrise în limba română sunt Daniel Săuca şi Gheorghe Ilea. Inclusiv numele instituţiilor sălăjene implicate în proiect au fost maghiarizate. Zilahi Megyei Tortenelmi es Muveszeti Muzeum – asta ar trebui să fie Muzeul din Zalău, dar nu băgăm mâna în foc, şi Szilagy Megyei Muvelodesi es Muveszeti Kozpont – ar trebui să fie Centrul de Cultură dacă ne stop_coloana luăm după sigla alăturată. L-am întrebat pe Szabo Attila, în calitatea lui de organizator al excursiei culturale, dacă există şi invitaţii în li-mba română. Cu aroganţa celui care se află pe cai mari, aşa cum îi stă bine ca urmaş al tizului său, Attila ne-a comunicat prin telefon din Ungaria că “invitaţiile au fost tipărite pentru locuitorii din Debreţin, care este oraş în Ungaria, ţară vecină cu România”. Ştiam ce-i cu Ungaria, dar ne-am prefăcut că ne-am însuşit lecţia de geografie şi am reţinut su-blinierea că pe românii din Sălaj nu trebuie să-i privească treba asta cu expoziţia. O fi pe banii lor, nu contează câţi, că oricum nu ne-a spus nimeni până la urmă. Dacă de pe site-ul Centrului de Cultură nu am aflat nimic, ne-am îndreptat spre directoarea Muzeului Judeţean, Corina Bejinariu, instituţia pe care o conduce fiind co-organizator. Bejinariu ne-a spus însă cu numai şi numai Szabo Attila poate să ştie ceva, el fiind responsabil de proiect. Iar de la Attila Szabo nu am scos decât 400 de lei. El spune că aceasta este suma de bani investită. “S-au alocat 400 de lei. Din aceştia am realizat catalogul de exponate şi ne-am plătit benzina până în Ungaria”, ne-a declarat Attila. Înţelegem astfel că 15 persoane s-au deplasat la Debreţin cu 400 de lei şi, pe lângă aceasta, au realizat şi un catalog al exponatelor. Se pare că au fost oameni economi, şi-au pus merinde în rucsaci şi au tipărit invitaţiile în limba maghiară cu ce a dat Domnu, iar galeria de artă o fi fost moca, că nu ştim citi nimic de pe invitaţii, iar nouă nu ne-au spus. Deci, înseamnă că asta a fost totul, dacă Centrul de Cultură nu spune altceva, dar noi ne îndoim că nu mai este şi altceva pe lângă cei 400 de lei, că prea s-au codit să vorbească des-pre bani şi ne-au trimis de la unul la altul. Povestea cu 400 de lei prea seamănă cu basmele care se încheie cu “am încălecat pe o căpşună”. Cel puţin, a fost bine în vacanţă?