Poliţiştii, „elevii” pompierilor
Pe parcursul a două zile, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj s-a desfășurat o sesiune de instruire dedicată acordării primului ajutor de bază, adresată polițiștilor din județ.
Activitatea a fost susținută de personal din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj.
În contextul în care polițiștii se află adesea printre primii respondenți la evenimente grave, intervenția lor rapidă și corectă poate face diferența până la sosirea echipajelor medicale specializate.
Programul de pregătire a pus accent pe deprinderea manevrelor esențiale de prim ajutor, urmărind creșterea capacității de reacție și a eficienței intervenției în situații medicale de urgență.
Aceste sesiuni se înscriu într-un amplu program național de formare profesională destinat personalului Ministerului Afacerilor Interne. Prin astfel de demersuri, polițiștii își consolidează nu doar competențele profesionale, ci și rolul de sprijin real pentru comunitate, contribuind direct la salvarea de vieți prin intervenții prompte și adecvate.
