Europarlamentarul zălăuan Cristian Terheș a fost depistat cu Covid-19, pentru a doua oară. Anunțul a fost făcut chiar de el, pe pagina sa de Facebook.
”Sâmbătă seara, 29 ianuarie, am fost detectat că am Covid, astfel că sunt în izolare pentru 10 zile (cei vaccinati sunt izolați 5 zile). În afară de o tusă seacă foarte rară (asta nu e de la Covid), nu am nici un simptom. Nu mi-am pierdut gustul sau mirosul, nu mă dor mușchii (cum m-au durut data trecută, în noiembrie 2020) și nu am stare de oboseală. Am intrat, însă, preventiv pe tratament, cum ar fi Ivermectina, Arbidol, antibiotice, vitamine etc. M-am testat preventiv pentru că, de duminica trecută, am fost zilnic la bolnavii cu Covid, unde am stat 4-6 ore. M-am mai testat în timpul săptămânii și nu am avut nimic. Experiența între bolnavii cu Covid a fost extrem de înălțătoare. O să vă spun despre ea”, este mesajul europarlamentarului.
Europarlamentarul zălăuan este unul din cei mai mari contestatari ai certificatului verde. De altfel, în luna decembrie, el a anunțat că a fost amendat de autoritățile europene după ce a refuzat, de mai multe ori, să prezinte certificatul la intrarea în Parlamentul European.
„Pe data de 14 decembrie 2021 preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, m-a sancţionat cu tăierea a 7 zile de diurnă pentru că nu am prezentat niciodată <Certificatul Verde> la intrarea în Parlament. Este cea mai mare sancţiune dată europarlamentarilor care nu s-au supus acestei măsuri abuzive. Am spus de la început că nu mă voi supune acestei decizii abuzive, care încalcă Tratatul UE şi legislaţia UE, nu am făcut-o şi nici nu o voi face. Exercitarea mandatului unui europarlamentar nu poate fi îngrădită de nici o măsură administrativă, or condiţionarea intrării unui europarlamentare în clădirea Parlamentului European de deţinerea unui Certificat Verde tocmai acest lucru îl face. E alegerea fiecărui europarlamentar dacă vrea să se supună unei astfel de decizii abuzive sau nu. Eu am ales să nu o fac”, a scris atunci europarlamentarul pe Facebook.
Multa sanatate! Asa e cand esti un inconstient notoriu.Nu stiu cum ajung astfel de oameni in functii importante? Cred ca a luat Covid de la mitingurile antivacciniste la care a participat. Cand te gandesti ca e preot, si trebuia sa fie exemplu pentru credinciosi.
Tu esti un ignorant notoriu, ca astea de la graiu…care nu ati auzit ca si dupa vaccinare cu trei doze vaccinati tot s-au infectat. Infectarea nu inseamna automat ca esti bolnav, poti sa ai virusul si sa nu fii bolnav.
@ Esc
Așa-i el, mai sărac cu duhul!
si cand te gandesti ca asta a fost popa..te ai fi asteptat la mai multa intelepciune…dar na…cand banii si puterea iti iau mintile, cam asta ajungi…un bufon incaltat ca terhes asta…
Da, și care ii problema ca este infectat ptr a doua oară? Sunt cazuri care s-au infectat a treia oară cu toate ca au făcut toate dozele și tipurile de vaccin, inclusiv busterul!
Ăia s-au vaccinat la chiuvetă !
Dna Bobita, ai vrut să zici „booster”, care înseamnă „rapel”, că „buster” înseamnă „distrugător”.
Popo, ia fă bine și vaccinează-te, ești purtător de boli, bă !
Judecati din nestiinta din pacate…el nu este un antivaccinist, ci lupta din rasputeri, asa cum poate mai bine, impotriva incalcarii unor drepturi si libertati fundamentale care sunt grav incalcate…iar virusul l-a luat din spital, unde s-a supus la toate riscurile si a stat cu orele sa se ingrijeasca prin prisma spirituala de bolnavi de covid cunoscuti si necunoscuti, dand un exemplu total de credinta. E foarte usor sa aruncam cu pietrele…