Un vecin intors recent din Peninsula Iberică imi poveste cu groază că unui comerciant dintr-un oraş spaniol i-a venit ideea să aşeze la intrarea in ABC-ul său umilitorul anunţ potrivit căruia le este interzi să-i calce pragul cainilor şi romanilor. Si trebuie să recunosc, oricată durere ne-ar silui mintea şi sufletul ceva, ceva tot e in povestea asta. In Zalău, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, bătrani cu povara vieţii intipărită pe faţă şi in amăratele lor de inimi adăstau un minim de imprumut pentru a trece cu bine peste bătătura acestei toamne. Gura de rai, această „poiană a ingerilor” cum a sacralizat-o insuşi Papa de la Roma nu este in stare să mai poată hrăni cele mai puţin de douăzeci de milioane de guri, cate mai populează incă pămantul din jurul Carpaţilor. Intre timp indivizi bine nutriţi şi cu mintea pană la genunchiul broaştei votează legi de diminuare a salariilor şi a pensiilor. Ei nu-şi asumă alte merite decat pe acelea de sporovăitori pe cateva ecrane ale maşinilor de implantat coşmaruri. Uită, bieţii de ei, dacă au ştiut vreodată, că bănuţii aceştia, un pospai de impovărat tristeţea, ei bine pensiile nu sunt altceva decat birul pe care bunii ori părinţii lor l-au suportat amar de timp. Cat despre starea ţăranilor, aici supărarea este şi mai mare. „Au pămant! – zic clănţăii. Să-l muncească!” Cinism şi nerecunoştinţă faţă de „talpa ţării”. Haosul şi scarba sunt etichetele noastre văzute de aici de acasă, dar şi de peste mări şi ţări. Asta pentru că la noi cinstea a fost schimbată pe minciună de cand romanilor le e ruşine să-şi zică romani.

Post Views: 58