După probele de testare a cunoștințelor și prezentarea unui eseu cu tema „Cât de sigur este comerțul de pe platformele internaționale?”, patru eleve de liceu au fost desemnate câștigătoarele etapei județene a concursului național ”„Alege! Este dreptul tău”, organizat de Protecţia Consumatorilor Sălaj în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.
Concursul s-a desfășurat sâmbătă, 23 martie, de la ora 9:00, la Școala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău, unde elevi din clasele IX-XI și-au prezentat proiectele bine documentate.
După cum informează inspectorul școlar prof. dr. Rus Mădălina, Premiul I a fost obținut de eleva GROZA EMANUELA, din clasa a XI-a de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, profesor coordonator Balazs Adina; Premiul II a fost obținut de eleva ROȘAN S. C. SONIA TEODORA, clasa a X-a de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, profesori coordonatori Duma Simona și Cretanu Viorel; Premiul III – eleva POP ALEXANDRA COSMINA, clasa a X-a de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, profesor coordonator Gozman Daniela Flavia. Mențiune a fost acordată elevei VERES MAYA-ARIANA, de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, profesor coordonator Coste Lucia.
”Menționăm că în baza prevederilor regulamentului concursului, locurile I și II se califică la etapa națională. Felicitări, tuturor elevilor și cadrelor didactice!”, a transmis inspectorul Mădălina Rus.
În juriu, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj a fost reprezentat de comisarii superiori Georgeta Faur și Marius Roșca.