Ministerul Educaţiei a transmis o circulară către toate inspectoratele școlare din țară prin care informează că, începând cu data de 9 martie, încetează starea de alertă instituită pe teritoriul României. Prin urmare, încetează și măsurile care au vizat domeniul educației, în perioada stării de aleră.
Astfel, cursurile cu prezență fizică nu se mai suspendă în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor destinate bolnavilor Covid-19.
Clasele, grupele sau unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă funcționează în sistem online vor continua să funcționeze în acest sistem până la sfârșitul perioadei dispuse în deciziile de suspendare a activității cu prezență fizică.
De asemenea, preșcolarii, elevii și personalul din unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă se află în carantină sau izolare vor respecta perioada prevăzută în deciziile în baza cărora s-au instituit respectivele măsuri.
Pentru elevii cu boli cronice, Ministerul Sănătății, în colaborare cu Ministerul Educației, va stabili măsuri suplimentare de protecție pentru asigurarea dreptului la educație în condiții de siguranță sanitară.
Studenții revin și ei la cursuri cu prezența fizică
Ministerul Educației a emis o notă conform căreia, începând cu data de 9 martie, instituțiile de învățământ superior vor reveni la activități didactice cu prezență fizică.
Acest anunț a nemulțumit organizațiile studențești, care au cerut continuarea cursurilor în sistem online până la finele anului universitar. Potrivit ministrului Educației, decizia va fi la latitudinea universităților.
„În situația în care acest lucru nu este posibil imediat, în vederea asigurării calității actului educațional, în funcție de specificul activităților desfășurate și în raport cu contextul actual (cazările studenților în căminele studențești, reconfigurarea orarelor etc.), universitățile pot decide, în baza autonomiei universitare garantate de Constituția României, cu asumarea răspunderii publice, prin hotărâri ale Senatului universitar, o perioadă optimă de tranziție de la sistemul online la activități cu prezență fizică, având obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea”, spune Sorin Cîmpeanu.