Personalul angajat în spitale, la ambulanță, direcțiile de sănătate publică și asisteță socială în perioada stării de alertă pot rămâne pe posturi în continuare.

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat marți, 8 martie, proiectul de lege care le permite acestor angajați pe perioadă determinată să își păstreze locurile de muncă și după încetarea stării de alertă.

Încă de anul trecut, Federația Sanitas a atras atenția decidenților că “salariații din sănătate care s-au angajat să ajute la eradicarea pandemiei în perioada stării de alertă reprezintă un capital uman indispensabil sistemului, pe care suntem obligați moral să îi ajutăm să devină angajați permanenți pe posturile pe care s-au specializat în vremuri de grea încercare”.

Proiectul de lege s-a aflat pe ordinea de zi la Camera Deputaților în data de 2 martie, dar a fost retrimis pentru analiză la comisiile de specialitate, așa că abia în 8 martie a fost supus la vot. De altfel, în 7 martie, sindicaliștii cereau urgentarea dezbaterii proiectului de lege, cerându-le politicienilor “să nu se mai joace cu locurile de muncă ale celor care, în pandemie, au făcut totul pentru a salva cât mai mulți pacienți infectați cu SARS-CoV-2”.

“Federația Sanitas a început din vara anului 2021 demersurile pentru menținerea în sistemul sanitar a colegilor care au ales să ne fie alături în lupta cu pandemia! Astăzi, eforturile noastre au fost în sfârșit încununate de succes! Proiectul de Lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată a fost adoptat (…) de plenul Camerei Deputaților. Urmează promulgarea acestui document legislativ și vom solicita urgentarea acestei proceduri! Salutăm faptul că legiuitorii țării au înțeles urgența adoptării acestei reglementări! La solicitarea noastră și cu sprijinul domnilor deputați Florin Buicu și Adrian Solomon, inițiatori ai proiectului legislativ, au fost introduși în lege și salariații din asistența socială, pe lângă cei din Sănătate, DSP-uri și Ambulanță. Împreună suntem mai puternici!”, e mesajul transmis de sindicaliști.

O astfel de decizie ar putea fi luată și la nivelul Ministerului de Interne, unde, în perioada de alertă, a existat, de asemenea, personal suplimentar.