Trei tineri din Zalau au fost prinsi in flagrant luni, in timp ce comercializau diferite cantitati de hasis. Procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Salaj, impreuna cu lucratorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj, Serviciul de Informatii si Protectie Interna Salaj, Serviciul de Interventie Rapida si jandarmi din Zalau au desfasurat activitati operative, concretizate cu prinderea in flagrant a celor trei. DIICOT Salaj ne-a informat printr-un comunicat de presa ca N.P.N.C de 36 de ani, si doi elevi de 19 ani, I.D. si S.M. au savarsit infractiunea de de trafic si consum de droguri de risc. „In baza mandatelor de aducere emise pe numele suspectilor N.P.N.C, I.D. si S.M., lucratorii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj i-au prezentat pe acestia la sediul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Biroul Teritorial Salaj”, se arata in comunicat. A urmat audierea invinuitilor, iar procurorul de caz a emis ordonanta de retinere pentru 24 de ore a acestora, urmand a fi prezentati instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.
Drogurile au fost aduse in Zalau din Spania la inceputul anului
In ianuarie, N.P.N.C. a achizitionat din Spania 300 de grame de hasis pe care le-a introdus-o in tara. Cantitatea de droguri a fost apoi impartita in cantitati mai mici pentru a putea fi vanduta unor tineri din Zalau, in „bilute” a cate 0,6-0,9 grame, pentru sume cuprinse intre 80-100 de lei. N.P.N.C. a comercilizat si pus la dispozitia lui I.D. si S.M., elevi de liceu din Zalau, cantitatea de droguri adusa in tara, care la randul lor au comercializat-o altor tineri de pe raza judetului Salaj. In momentul in care au fost prinsi, asupra lui N.P.N.C. si a lui I.D. au fost gasite pliculete cu droguri,ambalate in folii de plastic transparent. Concomitent, s-au efectuat si patru perchezitii domiciliare la suspecti, in urma carora s-a ridicat cantitatea de 151 de grame de hasis, precum si un cantar electronic de mare precizie folosit la portionarea drogurilor. Pana in acest moment a fost stabilit un numar de 10 persoane, majoritatea tineri, care au consumat droguri cumparate de la cei trei invinuiti. Valoarea pe piata a drogurilor de risc introduse in tara este de 10.000 de dolari.
Elevii prinsi cu droguri sunt de la liceul Voievod Gelu
Din informatiile primite de la mai multi elevi de liceu, care ii cunosc pe cei doi, se pare ca S.M. si I.D. sunt elevi la Liceul Tehnologic Voievod Gelu din Zalau. Ioan Driha, directorul liceului, declara pentru Graiul Salajului la inceputul anului, ca stie ca se fumeaza in scoala doar tutun, nu droguri. „Noi avem programe educationale, actiuni, prin care discutam cu elevii. Am facut un sondaj in randul elevilor si nu a reiesit ca s-ar consuma droguri in scoala”, spunea directorul de la liceul tehnologic.
Dealerii de droguri dau de lucru DIICOT-lui
In iunie 2011, Tamba Ionut din Zalau a fost prins ca vindea droguri unui elev de 13 ani, in fata scolii Simion Barnutiu din Zalau. A fost arestat si condamnat la doi ani de inchisoare. Anul trecut, in septembrie, trei tineri din Satu Mare au fost retinuti dupa ce au fost surpinsi vanzand droguri in statia OMV din Zalau. In urma cu doua saptamani, o actiune de amploare a fost facuta de politie si DIICOT in Alba, Hunedoara, Salaj si Cluj. Actiunea a fost organizata de DIICOT Hunedoara si s-au facut perchezitii in judetele mentionate pentru identificarea unor persoane care comercializau substante cu efect psihoactiv. Dan Budusan, seful DIICOT Salaj ne-a spus ca actiunea de atunci nu are legatura cu flagrantul de luni, in care au fost retinuti cei trei tineri din Zalau.
Un elev din zece „face cunostinta” cu drogurile
Un centru de prevenire, evaluare si consiliere antidrog functioneaza si in Salaj din 2005. Valer Merce, consilier principal in cadrul CPECA ne-a spus ca elevii care consuma droguri sunt adusi la centru de parinti mai intai, pentru ca ei nu constientizeaza ca au o problema. „Colectez date de la mai multe institutii, nu doar din scoli iar discutiile cu elevii le avem intr-un cadru privat, fara prezenta profesorilor, atunci cand facem campanii in scoli”, spune Merce. „Nu s-a facut nici un studiu, dar in urma actiunilor noastre am reusit sa facem o chestionare din care reiese ca in jur de 10 la suta dintre elevi au experimentat consumul de substante noi cu proprietati psihoactive.Dintre acestia, unii au devenit dependenti.Din pacate nu reali-zeaza ce fac decat cand ajung sa aiba probleme cu legea”, explica Valer Merce. Acesta a mai precizat ca fenomenul este prezent in toate unitatile de invatamant si ca majoritatea consuma etnobotanice.”De la inceput s-a folosit gresit denumirea de etnobotanice, in ideea de parea ceva natural, ceva legat de plante. Numai ca acestea sunt extrase din plante impregnate cu diverse substante chimice, care sunt periculoase”. „Elevii trebuie sa stie ca noi oferim consiliere si asiguram confidentialitate”, a mai spus Merce.In prezent se deruleaza o campanie denumita „Prea rebel sa fii condus” , care are si o componenta de prevenire in sensul ca se impart flyere in cluburile frecventate de tineri, in care sunt expuse riscurile consumului de drog. Un concurs numit „Mesajul meu antidrog” se desfasoara pana in data de 15 mai, urmand ca lucrarile de eseu, film si fotografie sa fie jurizate la nivelul judetului. Cei care vor castiga, la fiecare sectiune in parte, vor participa la faza nationala a concursului.