Administraţia noastră, adică ce de care ne batem zi de zi este populată astăzi, parcă mai mult ca niciodată de oameni care se sprijină foarte, foarte puţin pe competenţă de ordin profesional şi moral. Ascensiunea lor in posturi publice inalte se sprijină de regulă pe o atitudine slugarnică exersată şi perfecţionată permanent in relaţia cu orice persoană care le-ar putea inlesni efortul de a mai urca o treaptă. Slugărnicia, constantă a istoriei naţiei şi cancer generalizat al Romaniei zilelor noastre a creat mai ales in ultimii ani un fel de şnur ce leagă subsolul social de zona de varf a societăţii, alimentată astfel cu nulitţăi obraznice, mincinoase, făţarnice, ce se văd dintr-o dată scutite de indelungatul efort de a progresa natural in ierarhia socială. Efectele sunt devastatoare. Dincolo de faptul că produc sărăcie, boală, drame umane imposibil de anticipat, incompetenţa administratorilor de frunte, aroganţa şi prostia lor, sfidarea perpetuă cu care ne tratează, ne imbolnăvesc şi ne prăbuşim pană la urmă intr-o frustrare şi o lehamite profundă. E posibil ca tragedia prin care trece Romania astăzi să fie cauzată de faptul că slugile din jurul tronului nu mai tremură de frica biciului, ca in alte vremuri şi nu mai complotează veninos prin cotloanele intunecate ale palatului. Ele au reuşit să iasă cunva in lumină şi, glumă proastă a istoriei, glăsuiesc acum in numele poporului. Dau ordine, impart bani, stabilesc destine. Fură, mint, strică. Nu se tem de un decont cumplit. Trag nădejde, poate intemeiat, că averile lor ascunse pe care au reuşit să le adune ii vor feri de necazuri atunci cand li se va cere socotaelă. Este clipa lor de triumf, este culmea unor existenţe mediocre, este bucuria nemăsurată a unui succes pe care in condiţii fireşti, impuse de competenţa profesională, nu l-ar fi cunoscut niciodată. Este efectul slugărniciei.