decembrie 5, 2025

Echipele din Salaj – pe val

imagine-articol_11954

Vineri si sambata au fost zile faste pentru echipele din Salaj prezente in cele doua ligi: Silvania, Liga II-a, a invins cu 3-0 fostul lider, CSM Rm.Vilcea, si nu oricum, ci dupa o partida buna, spectaculoasa, de un nivel acceptabil pentru o echipa nou promovata, iar FC Zalau a invins, in deplasare, pe una dintre echipele bune ale Ligii a III-a, CSM Sebes, cu scorul de 2-1
Daca pe parcursul actualului campionat, ambele echipe vor evolua cel putin la nivelul din etapa recent incheiata, putem spera ca la final obiectivele propuse vor fi atinse. In economia clasamentelor, FC Silvania este pe un merituos loc 5, cu 5 puncte si golaveraj pozitiv, 4-1, iar FC Zalau este pe locul 7, cu golaveraj de 4-3. La partida de la Simleu Silvaniei, de aceasta data a asistat un numar mai mare de spectatori decat in etapa precedenta.
Aprecierea celor doi antrenori, Dumitru Telespen (CSM Vilcea) si Dacian Nastai (Silvania), precum si a observatorului FRF, Ioan Bungau, au fost unanime ca meciul a fost spectaculos, arbitrajul corect (n.a. mai putin faza din care a fost eliminat jucatorul vilcean, Dinu, in minutul 8, la care Telespan a fost de parere ca a gresit portarul).
Daca antrenorul Nastai a scos in evidenta prestatia intregii echipe, apreciem ca au iesit in evidenta portarul Gabor, jucatorii George Petcut, Mircea Onet – despre care unii spectatori spuneau, totusi, ca este prea lent, Raul Crisan si Remus Bente – care a creat faza golului trei.
Alte comentarii, speram favorabile, dupa urmatoarele trei etape, care vor fi de foc pentru simleuani, cand vor intalni, in ordine, locul 2 , 1 si 3 in clasamentul la zi: Jiul Petrosani, U.T.Arad si U Cluj.
Dumitru Telespan, antrenor Vilcea: Am fi dorit sa castigam. Stiam ca la Simleu nu ne va fi usor, dupa primele rezultate ale Silvaniei. Echipa noastra venea dupa doua victorii concludente si in postura de lideri, si ne-a costat. Sper sa fi invatat ceva din greselile de astazi. La faza primului penalti, dupa noi, greseala a fost a portarului si nu a fundasului eliminat. Oricum, felicit echipa din Simleu pentru jocul prestat si rezultat. Se vede ca Nastai face aici o treaba buna. Silvania este o echipa tanara, de perspectiva si tuturor echipelor care vor trece pe la Simleu nu le va fi usor.