Ziua Internațională a Educației a fost marcată marți, 4 octombrie, la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” din Municipiul Zalău printr-o vizită a echipajelor Ministerului Afacerilor Interne.

Elevii au avut ocazia să ”testeze” autospecialele polițiștilor, jandarmeriei și ale pompierilor, dar au avut parte și de discuții utile cu reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj.

Jandarmii, polițiștii și pompierii sălăjeni le-au prezentat elevilor de toate vârstele mijloacele de intervenție din dotare, au discutat despre prevenție și intervenții, iar reprezentații CPECA Sălaj și ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ Sălaj au profitat de ocazie pentru a atrage atenția elevilor asupra riscurilor la care se pot expune consumând alcool, tutun sau alte droguri.

”Toate forțele M.A.I. de la nivel județean au răspuns prezent la invitația conducerii liceului de a prezenta mijloacele din dotare, dar mai ales de a descrie elevilor maniera în care educația contribuie la dezvoltarea unei vocații și la formarea unei cariere în slujba semenilor.

Polițiștii de siguranță școlară, cei rutieri, de la criminalistică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au prezentat mijloacele din dotare și le-au oferit adolescenților sfaturi cum să se ferească de probleme și cum să nu devină victime ale accidentelor rutiere, agresiunilor, furturilor sau altor fapte antisociale.

Prevenirea și efectele nocive ale consumului de droguri, alcool și tutun a fost o altă temă de interes pentru tineri, prezentată de specialiștii Agenției Naționale Antidrog Sălaj, împreună cu polițiștii de siguranță școlară. De asemenea, jandarmii și pompierii le-au expus elevilor mijloacele din dotare și le-au oferit soluții în prevenirea evenimentelor neplăcute ce intră în aria lor de competență.

La mulți ani, stimați dascăli! Ne bucurăm să contribuim alături de dumneavoastră la educația copiilor noștri!”, informează Biroul de presă al IPJ Sălaj.