A fost forfotă mare în bucătăria Liceului Tehnologic ”Voievod Gelu” din Zalău, la sfârșitul săptămânii trecute.
Bucătăresele vesele, pricepute și cititoare de multe cărți, au gătit cu drag și spor pentru aproximativ 100 de persoane nevoiașe din Zalău.
Angajatele Bibliotecii Județene ”Ioniță Scipione Bădescu” din Zalău, în frunte cu managerul Mariana Marian, au pus mână de la mână și au cumpărat toate cele necesare meniului cald pe care l-au împărțit apoi persoanelor nevoiașe în cadrul programului ”O masă caldă”.
Bucătăresele de la BJS au gătit ciorbă, felul doi și prăjitură cu mere după rețetele bunicelor sălăjence. Și nu a fost prima lor experiență la ”O masă caldă”, pentru că și în ultimii doi ani au mai făcut acest gest de omenie pentru cei cu un destin mai puțin norocos. După cum au mărturisit ”after cooking show”, a fost o experiență specială și de această dată.
“Mă bucur că și în acest an am reușit să pregătim peste 100 de porții de mâncare pentru semenii noștri mai puțin norocoși! Este al treilea an în care suntem parte a programului O Masă Caldă și vreau să le mulțumesc colegilor că sunt mereu lângă mine când vine vorba despre astfel de acțiuni caritabile. Este o experiență pe care o recomandăm tuturor”, a declarat Mariana Marian.