Ecaterina de Siena: noblețe și eroism

Dragi cititori, fascinantul Petre Țuțea spunea că a fi creștin înseamnă să cobori Absolutul la nivel cotidian. Această realizare capitală au reușit să o ducă la îndeplinire sfinții- creștinii absoluți, genii spirituali și cei care au validat întru totul doctrina creștină.

Istoria Bisericii a cunoscut apariţia multor astfel de creștini, oameni înzestrați cu calități extraordinare care au intervenit în diferite domenii de activitate şi au adus schimbări spectaculoase. Sfânta Ecaterina de Siena, eroina care ne este propusă astăzi în calendarul greco-catolic și romano-catolic, a fost un astfel de geniu, în istoria omenirii.

Ea s-a născut în orașul Siena, în anul 1347, și a dovedit încă din copilărie o cunoaștere prematură a realităţilor şi primejdiilor vieţii. Devenind călugăriță într-o perioadă istorică în care orașul Siena era adesea câmpul de luptă între diferite familii sau diferite grupări politice, Ecaterina, alături de un grup de femei inimoase, a ieșit în stradă, începându-și activitatea caritabilă cu un eroism fără margini.

Ea a organizat ajutorarea celor sinistrați și săraci, a intrat în spitale și a îndeplinit munci care erau rezervate numai bărbaților, s-a ocupat de reeducarea fetelor decăzute, a evacutat răniții din învălmășala luptelor de pe stradă și s-a apropiat de muribunzi, pregătindu-i pentru moarte, i-a consolat pe condamnații la moarte aflați în închisori, ajutându-i să-și schimbe viața în bine, a înfruntat mulțimea agitată, luând apărarea evreilor și a copiilor nelegitimi în care se arunca cu pietre. Eroismul Ecaterinei a ajuns la culme în timpul ciumei din anul 1374, când a refuzat să părăsească orașul și, alături de alte douăzeci și șapte de femei, i-a îngrijit pe bolnavi, a cărat în spate trupurile celor morți și s-a îngrijit de îngroparea lor.

Într-o perioadă în care Italia căzuse pradă unor războaie fratricide, Ecaterina, neștiind să scrie, a dictat zeci de scrisori reprezentanților Bisericii, regilor și condotierilor, încurajându-i cu fermitate să ia măsuri pentru a face binele. Scrisorile, rămase în tezaurul Bisericii, erau pline de realism, credință și înțelepciune.

Ecaterina a murit la data de 29 aprilie 1380, lăsând în urmă un profund etalon de trăire și indicatoare concrete de sens și orientare.

Dragi cititori, cum este posibil să găsim atâta înțelepciune și noblețe într-o femeie săracă și neeeducată? Nu putem să ne explicăm această doză de eroism decât dacă nu apelăm la argumentul metafizic. Apostolul Pavel spunea că ”Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii pentru a le face de rușine pe cele tari”, pentru ca noi să vedem cu claritate că sursa oricărei calități sau cunoașteri este El, și nu omul, cel pe care ideologiile materialiste vor sa-l deifice.

Fie ca viața Sfintei Ecaterina să ne lămurească în acest sens!