Dynamic Zalău, învinsă pe teren propriu de o echipă venită din Liga Zimbrilor
Acceptată în Liga Zimbrilor în ediția trecută de campionat, CSM Făgăraș a retrogradat la finalul sezonului în Divizia A, iar în actuala ediție este una dintre adversarele formației Dynamic Zalău, în Seria C. Primul duel dintre cele două formații a avut loc sâmbătă, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, echipa din Făgăraș câștigând cu 38 – 34.
Diferența de valoare dintre cele două loturi, dar și lipsa de experiență a unor jucători din tabăra zălăuană și-au spus cuvântul în disputa de sâmbătă, pe care handbaliștii din Fărăgraș au controlat-o în multe momente. Primul sfert de oră a fost ceva mai echilibrat, iar spre finalul primei părți, oaspeții s-au desprins la cinci goluri, intrând la cabine cu 20 – 15. Partea a doua a fost mai echilibrată, fiind câștigată cu 19 – 18 de zălăuani, însă prea puțin pentru a schimba rezultatul final.
„Am început cu o repriză slabă, cu multe greșeli atât pe atac, cât și în apărare. Nici poarta nu a fost strălucită. În repriza a doua, în schimb, am avut o apărare și o poartă mult mai bună, dar în continuare am făcut greșeli pe parte de atac, ratări de <unu la unu> cu portarul în momente cheie. Per ansamblu, am făcut un joc bun, iar băieții îmi demonstrează că evoluează de la meci la meci. De menționat este că am jucat cu o echipă cu foarte multă experiență în Liga Zimbrilor. Este primul nostru sezon în DiviziaA, suntem o echipă tânără, cu o medie de vârstă de 19 ani! Am făcut un meci spectaculos, dar am cedat în ultimele minute, lipsa de experiență își spune cuvântul. Am incredere în dynamicii mei, vom muncii în continuare, doar răbdare și atitudine corectă să avem! Mă bucură faptul că avem din ce în ce mai mulți suporteri la sală, se simte energia lor din tribună. Mulțumim tuturor pentru susținere”, a declarat Adriana Ștefănescu, antrenoarea echipei Dinamyc Zalău.
După rezultatul de sâmbătă, Dynamic Zalău ocupă locul cinci în Seria C, cu trei puncte, iar în etapa viitoare va evolua în deplasare, pe terenul echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu.
