Din categoria minunilor săvârșite de Iisus asupra naturii fac parte și cele două înmulțiri ale pâinilor: una, când a săturat cam la cinci mii de barbați afară de femei și copii; a doua, când a saturat cam la patru mii de oameni. Prima minune, pe care o relateaza evanghelia de duminică, este redată de toți evangheliștii: Matei 13,13-21; Marcu 6,32-44; Luca 9,10-17; Ioan 6,1-13. Mântuitorul se retrasese în pustie, într-un loc liniștit – credeau ucenicii- unde să se odihneasca, dar mulțimile L-au găsit și aici. Paștile iudaice erau aproape și, din locuri apropiate sau îndepartate, grupuri de peregrini, în drumul lor către Ierusalim, se adunau să-L vadă pe Iisus. De pe coasta muntelui, Domnul a privit mulțimea în mișcare si inima Lui s-a umplut de milă. Desi intrerupt și cu toate că I se răpea odihnă, El nu era lipsit de răbdare și văzu ca acolo era o nevoie mai mare, care cerea să fie luată în seamă. “I s-a facut milă de ei, pentru ca erau ca niște oi care nu aveau pastor”. Părăsind locul Sau retras, a găsit un loc potrivit, de unde a început să le vorbească. Oamenii ascultau cuvintele pline de îndurare ce porneau așa de ușor de pe buzele Fiului lui Dumnezeu, ascultau cuvinte pline de har și așa de ușor de înțeles, încât erau că un balsam pentru sufletele lor. Vindecările date de mâna Lui dumnezeiască aduceau voie bună și viața pentru muribunzi și usurare și sănătate pentru bolnavi. Pentru ei, în ziua aceea părea ca cerul se coborâse pe pământ și nici nu-și dădeau seama câta vreme era de când nu mâncaseră și că seara se apropia. În cele din urma, ucenicii au venit la Iisus și au stăruit, spunând ca pentru binele oamenilor ar fi bine ca ei să fie lăsați să meargă să-și caute hrana. Dar Iisus a zis: „Dați-le voi să mănânce”, și apoi, intorcandu-Se catre Filip, a întrebat: „De unde avem ca să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” Acesta a răspuns ca pâinile ce s-ar putea lua cu două sute de dinari nici n-ar putea ajunge ca sa aiba ce împarți între dânșii. Iisus a mai întrebat ce ca Întitate de hrana s-ar afla la oameni, iar Andrei a răspuns: stop_coloana „Este aici un baietel care are cinci paini de orz si doi pești, dar ce sunt acestea la atâția oameni?” Iisus a cerut sa fie aduse la El pâinile și peștii, apoi a pus pe ucenici să aseze oamenii pe iarba, în cete de cate cinzeci sau o sută, pentru a tine ordinea si pentru ca toți să fie martori la ceea ce avea El să facă. Odată implint lucrul acesta, Iisus a luat pâinile și peștii “și-a ridicat ochii spre cer, a rostit binecuvantarea și a dat apoi ucenicilor să imparta norodului”. Au mâncat toți și s-au saturat si au ridicat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri, din ce mai ramasese. Ceea ce dăduse Iisus mulțimii era o hrană umilă: pește și pâine goală era hrana zilnică a pescarilor din jurul marii Galileii. Iisus ar fi fost în stare să intinda înaintea oamenilor o masă bogată; dar hrana pregatită numai pentru mulțumirea poftelor, n-ar fi adus nici o învățătură pentru binele lor. Hristos îi învață pe oameni ca proviziile naturale date omului de Dumnezeu au fost rău folosite. Daca oamenii de azi ar fi simpli în obiceiurile lor, trăind în armonie cu legile naturale, ar fi mijloace îndestulătoare pentru toți. Hrană simplă data mulțimii i-a venit nu numai că o asigurare a puterii Sale, dar și ca o asigurare a purtării Lui de grija în nevoile obișnuite ale vieții. Mântuitorul n-a făgăduit urmașilor săi strălucirile lumii; hrana lor poate sa fie simplă și chiar redusă; partea lor poate să fie săracia, dar Cuvântul Lui făgăduiește ca nevoile lor vor fi implinite. 

 

 

Post Views: 63