Renumitul dr. Ioan Pușcaș, savant sălăjean cu recunoaștere internatională, s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbată, la vârsta de 83 de ani. În cei peste 50 de ani de activitate ca medic și om de stiință, dr. Ioan Pușcas s-a impus cu cele peste 600 de lucrări științifice, 42 de brevete de invenție și 126 de descoperiri medicale.Practic, toate medicamentele mo-derne pentru ulcer derivă din medicamentul descoperit în 1973 de dr. Ioan Pușcaș, renumitul Ulcosilvanil. Fie că se numește Pantoprazol, Omeran, Nexium, Controloc, toate au la bază aceeași substanță activă din Ulcosilvanil, medicamentul minune recunoscut pentru o rată de vindecare de aproape sută la sută. Doar prudența îl făcea pe dr. Pușcaș să spună că această rată este undeva peste 90 la sută. Când se descoperea Ulcosilvani-lul, ulcerul se trata doar chirurgical.Imediat după descoperirea medicală fabuloasă, Pușcaș primea de la o importantă companie americană, Cyanamid, din New York, o ofertă de colaborare de două milioane de dolari. Doctorul Pușcaș a ales să rămână acasă, în Sălaj.Până când a plecat dintre noi, și-a desfășurat activitatea la spitalul care îi poarta numele în Șimleu Silvaniei. Dr.Ioan Pușcaș este de altfel primul Cetățean de Onoare al orașului Șimleul Silvaniei, pe care l-a facut cunoscut în toata lumea. Ioan Pușcaș s-a nascut în localitatea Treznea (Salaj), la 10 iulie 1932.

Ceremonia de înmormântare va avea loc azi, 6 aprilie, orele 13:00, la Treznea.

Dr. Pușcaș, așa cum s-a descris el însuși

Este imposibil să rezumi in paginile unui ziar personalitatea și viața doctorului Ioan Pușcaș. Așa că am ales să redăm câteva aspecte pe care ni le-a relatat chiar el, considerându-le relevante și inedite, la întâlnirea pe care a avut-o cu redactorul nostru Iulia Labo în 2013, când doctorul Ioan Pușcaș a fost prezent din nou la Congresul Mondial de Gastroenterologie din Orlando, Florida, cu două lucrări care i-au fost apreciate ca descoperiri noi în medicină. Pușcaș era de altfel invitat în fiecare an la această manifestare științifică, cea mai importantă în domeniu, organizată de Asociatia Americană de Gastroenterologie. Lucrările erau descoperiri științifice prioritare pe plan mondial făcute de colectivul de cercetatori de la Șimleu condus de Ioan Pușcaș, profesor la Universitatea din Oradea, doctor Honoris Causa și, printre altele, si membru al Academiei de Știinte a Statelor Unite. ”n martie 2013, la Șimleu Silvaniei întâlneam o persoană uimitor de jovială. Un savant hâtru. Citeai imediat un om care nu are ce regreta, pentru că tot ce a făcut în viață a fost bun. Am aflat mult mai multe decât ne-am așteptat.

Un tânăr răzvrătit

Pentru că avea simpatii politice care nu se potriveau cu ideologia comuniștilor, la numai 16 ani “vi-zitează” închisoarea și este deținut politic. Sistemul era ostil cu cei care ridicau probleme, așa că la 17 ani Ioan Pușcaș întâmpină dificultăți când vrea să meargă din nou la școală. Încearcă la gimnaziul Simion Bărnuțiu din Zalău, unde profesorul Lolici este temător și îl refuză. Își încearcă șansa apelând la fostul său profesor, Fărcaș, pe atunci inspector general. Fărcaș îl cunoaște pe tânărul răzvrătit și știe să interpreteze altfel cazierul care remarca “firea recalcitrantă” și recomandările “pentru reeducare”, așa că îi cere lui Lolici să-l ia la școală. Bineînțeles că la final este unul din premianții școlii. Dar… acuma-i acuma. “Pe mine nu mă primesc ăștia la facultate până-i haul”, se gândește Pușcaș la cazierul lui. Se desparte de prietenii care se duc fără pro-bleme la studii, conștient că, în condiția lui de proscris, nu va fi acceptat. Viitorul geniu al medicinei se duce la Gostat să se facă normator. Numai că directorul de acolo știe și el cine-i Ionel si că nu una de normator la Gostat e treaba lui Pușcaș. “Du-te și luptă!”. Ionel se duce la tribunal să-și facă rost de un cazier numai bun de mers la facultate. Își încearcă norocul. După două-trei ore de stat la coadă, funcționarul îl expediază repede. “Fosta-i condamnat?” “Nuuu…” “Bravo, poftim”, îi dă o semnatură pe un cazier alb care-i deschide calea spre munca ce avea să-l consacre.

N-a fost niciodată ușor

“Tata nu avea mare folosință din munca cu ciocanul”, ne povestește Ionel al căoaciului din Treznea. Dar bătrânul venea la piață în Timișoara. Cu făină, cu fasole, și din ce aduna îi dădea și băiatului de cărți. O vorbă bună de la cineva îl ajută pe Ionel să ajungă la o întreprindere de mobilă, unde lucrează doi ani. Venitul îl ajută să-și termine studiile. Vine vremea repartițiilor. A fost bun în facultate și poate să-și aleagă post în Timișoara. Numai că Pușcaș vrea la Plopiș, pur și simplu. Se însoară aici. Are doi copii. Dar rectorul de la Timișoara insistă și îl cheamă să-l facă profesor. Nu prea vrea Pușcaș să plece de acasă. Dar un orar bun, cu două deplasări pe săptămână, îl tentează pe medicul sălajean. Mai cu trenul, mai cu căruța, ba își ia și o motocicletă, Pușcaș face naveta. Întemeiază Centrul de Cercetări și Asistență Medicală de la Șimleu. Ulcosilvanilul descoperit de Pușcaș vindecă ulcerul cu o rată de succes de peste 90 la sută. Așa că vestea miracolului se duce repede în toată țara. Universitatea din Oradea pune la un moment dat ochii pe profesor. Îl obține și după doi ani de activitate este prorectorul Universității care avea 17 facultăți. Opt ani este prorector. De spus că Ioan Pușcaș a scos 50 de doctori în medicină și mai avea 15 pe care îi pregătea.

Bate Ceaușescu la ușă

“Într-o bunșă zi, bate cineva, cioc-cioc, la ușă. Deschid și, când îl văd, … Să trăiți tovarășul secretar general!. Secretar general îi fratemeu!, spune oaspetele care lui Pușcaș i se păruse că nu-i nimeni altul decât Nicolae Ceaușescu. Tot aia în situația dată. Tot de un Ceaușescu este vorba. Ceaușescu care îi spune că a fugit de pe masa de operație și că vrea să se vindece de ulcer. Endoscopie pe loc și… vindecare în optsprezece zile. Mulțumit Ceaușescu de tratament, dar nu prea-l încântau condițiile în care se face medicina la Șimleu. Așa că nu trece o lună de la plecarea lui Ceaușescu și la ușa lui Pușcaș bate altă somitate a socialismului. Prim secretarul Tulai Laurian. Are treabă, nu are timp de stat, așa ca îl invită scurt pe Pușcaș la o plimbare cu mașina prin Șimleu. “Am ordin să-ți alegi loc de spital”. Luat prin surprindere, Pușcaș aruncă o privire prin oraș și dă cu ochii de CAP. Indiferent ce-i acolo, locu-i bun, se bate palma. CAP poate fi oriunde. I” ’85, spitalul care astăzi se cheamă Spitalul Orășenesc “Prof. dr. Ioan Pușcaș” era gata. Se repeta o istorie anterioră, dar la altă scară. Primul spital, fratele mai mic al celui de acum, s-a făcut mai demult, prin ’74, când Ceaușescu a fost iarăși binevoitor după ce Pușcaș l-a vindecat pe fostul consilier șef al lui J.F. Kennedy. Atunci a venit și primul ambasador american până la Șimleu Silvaniei. “L-am tămădit ca la carte”, îsi aduce aminte Pușcaș. Toate astea au privilegiat Șimleul, care primea o porție mai mare de benzină și alimente în vremurile grele ale comunismului. Dar cel mai bine era pentru cercetarea pe care Pușcaș o conducea la Șimleu. Cu muncă multă și condiții favorabile, medicina din Șimleu dădea rezultate de nivel mondial. “Și lucram ca nebunii”, își aduce aminte Pușcaș. Marile reviste de specialitate publicau frecvent rezultatele de la Șimleu.

Dr. Pușcaș a adus și sportul de performanță în  Sălaj

Munca de cercetare dădea rezultate. Iar când vrei rezultate în medicină, echipa de volei te încurcă. Pentru că la Șimleu erau condiții mai bune, și sportul a dat rezultate tot la Șimleu. Echipa care s-a născut la Plopiș și care la început avea și un nume pe măsura ambițiilor ei, Recolta Plopiș, a fost păstorită de Pușcaș și a făcut performanță după ce a fost mutată la Șimleu. Aici și-a schimbat și numele. Prima dată în “Cooperatorul”. N-a făcut mari progrese cu denumirea, dar odată ce au apărut rezultatele și-a meritat numele de “Silvania”. Pentru că “mâncau tot timpul de cercetare medicală, m-am scăpat de ei”, spunea dr. Pușcaș cu umor. Un telefon la elita responsabililor din Zalău. Convocarea la Șimleu. Vin toți. “Oameni buni, hai să facem un proces verbal. Vă dau vouă echipa”. Cuvinte magice. Greii Zalăului s-au bucurat ca niște copii. “Aveau o sală de sport și nu aveau nimic acolo”. Steaua și Dinamo mâncau bătaie la Șimleu. Silvania era campioană balcanică. Era suficient pentru Șimleu. Nu de alta, dar încurcau cercetarea științifică… Așa s-a ales Zalăul cu un cadou care i-a făcut renume în sport. Pușcaș era și el mulțumit că-și poate vedea de treabă.

(Vedeți înregistrarea video cu interviul doctorului Ioan Pușcaș pe site-ul www.graiulsalajului.ro)

Post Views: 103