Prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene, Primăria Zalău are în implementare amenajarea a două locuri de joacă, unul pe strada Oborului, iar celălalt în cartierul Meseș. Aceste investiții fac parte din lotul celor 10 spații verzi amenajate pe imobile abandonate sau degradate, opt dintre acestea fiind deja finalizate.
Locul de joacă de pe strada Oborului este amenajat pe o suprafață de 7.712 mp., lucrările la acest obiectiv fiind realizate în proporție de 80 la sută. Acest loc de joacă va beneficia de dotări cu mobilier urban, respectiv 33 de bănci, 3 hamace, 5 mese cu două bănci, 10 coșuri de gunoi pentru colectare selectivă, o cișmea de apă, o toaletă, 3 foișoare, 6 poduri de lemn, două rastele de biciclete și 13 stâlpi de iluminat.
Totodată, spațiul va fi dotat cu aparate de joacă: complex de joacă pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani, leagăne, balansoare, jucării pe arc, diferite tipuri de cățărătoare, pod mobil, groapă de nisip, tiroliene metalice și mese de șah. De asemenea, vor fi montate și 9 aparate de fitness.
Locul de joacă din cartierul Meseș este amenajat pe o suprafață de 3.242 mp., iar la acest obiectiv lucrările sunt finalizate în proporție de 50 la sută. Locul de joacă va beneficia de următoarele dotări: 20 de bănci, 5 mese cu două bănci, 10 coșuri de gunoi pentru colectare selectivă, două cișmele de apă, 13 stâlpi de iluminat, o toaletă și un rastel pentru biciclete.
De asemenea, va fi dotat cu aparate de joacă pentru copiii cu vârsta între 3 și 12 ani, leagăne, balansoare, jucării pe arc, groapă de nisip, cățărătoare hexagonală, aparate de fitness, concept calisthenics, rampă skateboard și mese de tenis.
Aceste obiective de investiții sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, lucrările urmând să fie gata în luna august a acestui an.