Un milion de lei pierdut, nici măcar un vinovat. Palatul Copiilor se demolează, iar adevărul pare să se piardă și el, sub ruine
În cauza penală privind prejudiciul adus Inspectoratului Școlar Județean Sălaj prin nerecuperarea în termen a sumei de aproape 1,1 milioane de lei de la moștenitorii clădirii și terenului fostului Palat al copiilor de pe strada Cloșca din Zalău nu s-a găsit până acum niciun vinovat.
Dosarul penal a fost clasat de procurori, iar Inspectoratul Școlar își caută dreptatea la Judecătoria Zalău. Primul termen în procesul intentat de Inspectoratul Școlar împotriva fostului consilier juridic al instituției, Viorica Jeler, având ca obiect ”plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)”, s-a judecat pe Fond la data de 15 octombrie. Judecătorii au amânat însă pronunțarea. Soluția dată, așa cum se arată pe portalul Judecătoriei Zalău la dosarul 3343/337/2021, înregistrat la data de 17 septembrie 2021, este: ”Stabileşte termen pentru pronunţare în cauză la data de 29.10.2021”.
Procurorii au clasat dosarul în luna iulie a acestui an, așa cum ni s-a comunicat oficial, în baza legii 544/2001, de către reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.
”În dosarul penal nr.633/P/2017 s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art. 298, art. 320 alin. 1 și 2 și art. 323 Cod penal.
Prin ordonanța procurorului din data de 09.07.2021 s-a dispus clasarea cauzei. Împotriva soluției de clasare din data de 09.07.2021 s-a formulat plângere de către Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.
Prin ordonanța nr. 18/II/2.2021 din data de 27.08.2021 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, plângerea împotriva soluției de clasare a fost respinsă ca nefondată.
Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a formulat la Judecătoria Zalău plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată, iar urmare a adresei nr. 3343/337/2021 a Judecătoriei Zalău, la data de 27.09.2021 dosarul penal nr. 633/P/2017 a fost înaintat acestei instanțe”, scrie în răspunsul primit de la Parchet.
Aventura de aproape 20 de ani în instanțe pentru retrocedare și recuperare de bani
Așa cum vă relatam și în paginile Graiul Sălajului, aventura juridică a proprietății de pe strada Crișan a început în momentul în care moștenitorii familiei Faluvegy au cerut retrocedarea imobilului. Au fost zeci de termene în diferite instanțe, cu obținerea sentinței de retrocedare în anul 2009, printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia de retrocedare a fost luată după ce, în anul 1999, Curtea de Casație și Justiție a constatat că această clădire a fost preluată în mod abuziv de către statul român.
Deoarece noii proprietari nu au reușit să ajungă la un acord cu reprezentanții Ministerului Educației în legatură cu condițiile de retrocedare, au decis să deschidă, în anul 2010, un alt proces la Tribunalul Sălaj.
În urma procesului, magistrații sălăjeni au decis în 2012 ca Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Palatul Copiilor să plătească o chirie pentru utilizarea imobilului începând cu anul 2003 până în anul 2012. Chiria includea utilizarea terenului, clădirea veche și construcțiile noi făcute de stat. Inițial, cele două instituții aveau de plătit chirie pentru terenul în suprafata de 5.324 metri pătrati, suma de 1.390.600 lei si 8.480 lei lunar pâna la predarea efectivă a imobilului; pentru clădirea veche suma de 181.200 lei și 1.558 lei lunar până la predarea efectivă a construcției, iar pentru construcțiile noi făcute de Statul Român, suma de 1.050.648 lei și 4.169 lei lunar pâna la predarea efectivă a cladirilor.
Ulterior, hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel Cluj, care a decis, în februarie 2013, să reducă sumele pe care ISJ Sălaj și Palatul Copiilor le au de plătit. Astfel, Curtea de Apel Cluj a obligat cele două instituții să plătească proprietarilor despăgubiri în sumă de 379.912 lei pentru clădirea veche și teren, pentru perioada mai 2004 – decembrie 2012, iar pentru clădirile noi, despăgubiri în sumă de 40.936 lei, pentru lunile noiembrie 2012 – februarie 2013. Sentința, definitivă și executorie, a devenit și irevocabilă, conform unei decizii a Înaltei Curti de Casație și Justiție din februarie 2014.
Imobilul a fost retrocedat în 2009, dar ISJ Sălaj a investit peste un milion de lei în perioada în care a funcționat acolo Palatul Copiilor, pentru modernizarea clădirii existente și extinderea acesteia cu spații noi. Astfel că, Inspectoratul Școlar Județean a dat în judecată proprietarii imobilului pentru a recupera banii investiți, iar în 2011, Curtea de Apel Cluj, printr-o decizie definitivă și executorie, a obligat proprietarii imobilului să plătească instituției suma de 1,1 milioane de lei. Aceeași solutie a fost pronunțată, în 2012, și de Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a ajuns ca urmare a faptului că proprietarii clădirii au atacat sentința instanței clujene.
Inspectoratul Școlar s-a ales cu poprire pe conturi și pe bunuri pentru sumele datorate noilor proprietari, dar a făcut și plângere penală pentru nerecuperarea sumei investite și care trebuia cerută noilor proprietari în baza sentinței definitive sentință care se prescrisese fără să se ceară executarea ei în termen. La momentul demarării procedurilor, fostul consilier juridic al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Viorica Jeler, care are acum calitatea de intimat în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Zalău, a demisionat din funcție.
Demolarea Palatului a început. În doi ani, Complex Școlar ”Wesselenyi”
Scoasă la licitație de către moștenitorii care au obținut prin retrocedare, proprietatea de pe strada Cloșca a fost cumpărată de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului. Aici se va construi un complex școlar care va avea o capacitate de 600 de elevi.
Vor fi construite și terenuri de sport și, practic, se vor derula activități asemănătoare cu cele ale fostului Palat al copiilor. Bara Lajos, directorul Liceului Reformat ”Wesselenyi” din Zalău, a declarat pentru Graiul Sălajului că, în aproximativ doi ani, noul complex școlar va fi dat în folosință.
Demolarea clădirilor a început deja, proiectul tehnic este gata și lucrările sunt estimate să înceapă în primăvara anului 2022.