Ramona Marincaș, director de îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Zalău, este, începând de luni, 15 martie, noul consilier al secretarului de stat Andreea Moldovan, din cadrul Ministerului Sănătății.
Ramona Marincaș a declarat, pentru Graiul Sălajului, că a plecat la Ministerul Sănătății pentru trei luni, în primă fază, suspendându-și temporar activitatea la Spitalul Județean de Urgență Zalău. Cu toate că propunerea a venit de mai bine de o lună, decizia de a pleca în capitală nu a fost una ușoară, spune Ramona Marincaș, însă este, cu siguranță, o provocare.
“Înainte de a pleca, am vrut să mă asigur că la Spitalul Județean de Urgență Zalău lucrurile rămân în bună ordine. Această poziție este o provocare dar faptul că am avut numeroase colaborări de-a lungul timpului cu spitale din alte țări și am împrumutat ghiduri de bune practici au ajutat să realizăm la Zalău niște modele pe care m-aș bucura să le putem implementa la nivel național, ar fi o provocare să avem aceste ghiduri de bune practici la nivelul întregii țări”, spune Ramona Marincaș.
Ramona Marincaș a fost director de îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Zalău din 2010 până în prezent, cu o pauză de circa un an. Ea a demisionat în 2018 și a plecat pe un post similar la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, de unde s-a reîntors în 2019.
Are o carieră de peste 30 de ani în domeniul medical, ea remarcându-se prin implicarea într-o serie de proiecte în domeniul prevenirii şi controlului infecţiilor nosocomiale, dar şi pentru confortul şi siguranţa pacientului.
Ramona Marincaș a fost declarată, în repetate rânduri, ”Practicianul Anului” de către Infection Prevention Society, asociația de prevenire a infecţiilor din Marea Britanie.
Prin contribuția sa, la Spitalul Județean de Urgență Zalău au fost implementate numeroase proiecte legate de prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale, la fel și organizarea Conferinţei de Sterilizare, eveniment cu participare internațională.
“Spitalul Județean de Urgență Zalău vă anunță că doamna Ramona Marincaș, directorul de îngrijiri medicale al unității noastre este, începând de azi, 15 martie 2021, noul consilier al secretarului de stat Andreea Moldovan, din cadrul Ministerului Sănătății. Doamna director de îngrijiri a plecat la Ministerul Sănătății pentru trei luni, suspendându-și temporar activitatea la Spitalul Județean de Urgență Zalău, fiind implicată în schimbarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 961 privind curățenia, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private. Dorim să aducem mulțumiri deosebite pentru tot efortul pe care l-a depus în cadrul instituției noastre, prin contribuția sa, la Spitalul Județean de Urgență Zalău fiind implementate numeroase proiecte legate de prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale. Apreciem și suntem recunoscători pentru toată implicarea avută în activitatea din cadrul unității noastre, în calitate de director de îngrijiri, de asistent medical, dar și de OM caracterizat mereu prin empatie, profesionalism, modestie și bunătate. Îi dorim mult succes în noul proiect și avem toată încrederea că va aduce un plus considerabil echipei din Ministerul Sănătății. Avem toată convingerea că o dată cu reluarea funcției, după cele 3 luni, doamna Ramona Marincaș va continua proiectele și activitatea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, cu aceeași implicare deosebită”, e mesajul transmis de reprezentanții celei mai mari unități medicale din județ.
Bineinteles.Dacă este de la ciuma cacanie are tot dreptul.
Felicitări! Ești bine pregătită și chiar meriți să fii în minister. Succes
Merita sa fie chiar ministresa(ta) Sanatatii. Sa auzim numai de bine !!
Va fi acolo doar cât sunt ăștia la putere! Pe urma va reveni! Așa e la noi! România lucrului bine făcut și România educata!
Felicitari cu succes și încredere ! Dr. Ciobanca V. Petru
Esc esti un dobitoc! Ar fi bine de stiut tu cam ce stii sa faci! In afara de comentarii, facebook si instagram