Calendarul ortodox ne îndeamnă astăzi să ne familiarizăm cu viața și învățăturile morale ale sfântului Diadoh al Foticeei. Diadoh a trăit în secolul al V-lea, a fost episcop de Foticeea în Epir și este unul din Părinții filocalici.

El s-a născut în jurul anului 400. A devenit episcop de Photiki (Foticeea), o mică localitate a provinciei Vechiul Epir, din nordul Greciei de azi. A participat la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451 și a făcut parte din grupul de notabili din provincia Epir care au fost capturați în raidurile vandalilor între anii 467 și 474. Prizonierii au fost eliberați mai târziu în Africa de Nord, aproape de Cartagina, de unde li s-a pierdut urma. Nu se cunoaște locul și data exactă a morții lui Diadoh.

Scrierile sale, traduse în limba română în cartea întâi a Filocaliei, sunt un ocean de înțelepciune și inspirație, de unde reiese spiritualitatea profundă a lui Diadoh și înalta sa trăire morală. El ne vorbește despre importanța unirii sufletului cu Dumnezeu prin dragoste, despre valoarea sforțărilor noastre pentru o viață virtuoasă, despre igienizarea minții și a inimii și despre frumusețea vieții de credință.

”Când cercetăm adâncul credinței, se tulbură”, ne dezvăluie Diadoh, ”dar când îl privim cu dispoziția simplă a inimii, se înseninează. Căci adâncul credinței, fiind apa uitării relelor, nu rabdă să fie cercetat de cugetări iscoditoare. Să plutim deci pe aceste ape cu simplitatea înțelegerii, ca să ajungem la limanul voii lui Dumnezeu.”

Dragi cititori, să ne lăsăm îmbogățiți cu argumentele și povețele sfântului Diadoh și să ne punem în starea de simplitate și dispoziție lăuntrică, să putem înțelege cât de limitată și săracă este logica acestei lumi, înaintea celei divine.