Când privim la omul modern autosuficient și la nenumăratele sale manifestări de iresponsabilitate și cinism, observăm că egocentrismul este ”sursa principală a tuturor relelor”, așa cum spunea Platon despre mândrie.
În același timp, mândria este milenară și specifică fiecăruia dintre noi. O respirăm prin toți porii, o găsim în viața de zi cu zi, pe stradă, în locurile publice, în instituții, în lăcașurile sfinte, ea tronează plină de importanță în toate fotoliile moi ale existenței noastre. Mai mult, societatea modernă secularizată s-a îngrijit atât de dibace și subtil să o îmbrace în ambalaje atrăgătoare, prezentând-o ca și o rețetă magică a fericirii și succesului.
Când diavolul l-a ispitit pe Iisus Christos a făcut-o de pe înălțimea unui munte, nu s-a coborât în adâncul suferințelor și umilințelor umane, așa cum a făcut Mântuitorul, ci L-a urcat pe un loc înalt, făcându-I tot felul de promisiuni iluzorii și efemere. Mândria va căuta mereu să ne urce tot mai sus, înspre culmile cele mai amețitoare, doar că, de acolo, prăbușirea în abis este garantată, dacă nu ai resursele necesare pentru a te apăra.
În celălalt colț al ringului, virtutea ce-i poate da knock down mândriei este smerenia. Smerenia se câștigă greu, cu bătălie la sânge, cu multe căderi, dar satisfacțiile și premiile pe care ea le oferă nu sunt din lumea asta, așa că merită orice preț.
Astăzi, în epoca lozincilor ”I am the best!”, ”I love me”, virtutea smereniei este desconsiderată și asociată cu firile slabe, mediocre, inexpresive. Dar nu acesta este chipul său autentic. Smerenia este singura care ne ajută să înțelegem atât decadența cât și măreția firii noastre, ne asigură Josemaria Escriva. Ea este cea mai mare victorie interioară a unui suflet și cheia sigură pentru orice căutare. Credința este smerenia rațiunii, ascultarea este smerenia voinței, căința este smerenia tuturor patimilor- iată cum cele mai mari bătălii existențiale se învârt în jurul smereniei.
Să fim atenți și să facem o delimitare clară între mândrie și adevărata stimă de sine, pentru că, adesea, ele sunt încurcate. Există un program self-help pe care mii de oameni din lumea întreagă îl experimentează de mai bine de 1.500 de ani. Programul se numește ”Scara umilinței” și are la bază o mică lucrare a sfântului Benedict care se numește Regula. Nu o să găsiti acest program nici la reclamele de la televizor, nici în revistele metropolitane, pentru că el nu se bazează pe autoapreciere, pe autostimă, sau pe autopromovare; nu te învață cum să învingi competiția sau să ajungi un om de influență, ci te învață cum să relaționezi cu tine însuți, cu ceilalți și cu Dumnezeu. Te învață de fapt cum să fi fericit în orice situație. ”Scara Umilinței”, scrisă de J. Augustine Wetta, este un ghid extraordinar de pornit la drum, conținutul cărții fiind zugrăvit într-un ton lejer și hazliu, tocmai pentru faptul că este o dovadă de smerenie să nu iei viața prea în serios.
Dragi cititori, pedagogia divină răstoarnă toate devizele trendului modern, iar resursele cele mai bune care ne ajută să ne ridicăm deasupra firii căzute sunt credința și disciplinele spirituale.
”Pe măsură ce inima ta se smerește, Domnul te va înălța spre cer”, ne spune sfântul Benedict în Regula sa, ”puterea lui Dumnezeu se împlinește în slăbiciune” ne asigură sfântul Pavel, „El trebuie să crească iar eu să mă micșorez”, se smerește marele sfânt, Ioan Botezătorul.
Oamenii cu adevărat mari din istorie au fost cei care au știut să se smerească. Astfel au devenit puternici, cutezători, stăpâni și fericiți, chiar și în suferințe. Închei cu unul dintre citatele mele preferate, care îi aparține marelui Corneliu Coposu și care este o lecție profundă de smerenie: ”Totul este să supraviețuiască o atitudine. Dacă aceasta va triumfa, persoana mea, dispariția mea, nu mai este semnificativă. În fond, nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa, apariția sau dispariția mea sunt secundare.”
Dragilor, vă invit să abolim epidemia de egolatrie din viețile noastre, folosind armele potrivite și oferind reperele cu adevărat câștigătoare.