Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic provoacă imaginația preșcolarilor, elevilor și a cadrelor didactice coordonatoare în cadrul proiectului ”Cu mic, cu mare, prin Univers”. Și în acest an, sute de copii și zeci de profesori din grădinițe, școli gimnaziale și licee sălăjene au ales să participe la cel mai mare eveniment educativ din domeniul spațiului care se desfășoară, an de an, în perioada 4-10 octombrie.
Rezultatul proiectului se cuantifică în sute de planșe, machete ale spațiului cosmic, ale planetelor, ale galaxiilor, realizate cu multă migală, atenție și talent de toți cei angrenați în activități. Chiar și cei mai mici dintre participanți, preșcolarii grădinițelor participante, au călătorit prin Univers, au făcut cunoștință cu planetele și unii dintre ei chiar ”s-au transformat” în mici componente ale spațiului cosmic.
Totul se datorează cadrelor didactice care și-au înscris clasele sau unitățile de învățământ în proiectul inițiat în 2006 de profesoara de fizică Maria Pop, fost inspector școlar general, și care, iată, provoacă și azi copiii din județ.
”Am organizat această <călătorie>către planetele sistemului solar explorând stelele, galaxiile, cometele, găurile negre, Calea lactee, din dorinţa de a afla cât mai multe despre Univers şi de a trezi elevilor dorinţa de a studia, de a cerceta spaţiul cosmic şi, de ce nu, de a deveni cândva astronomi sau astrologi”, a precizat profesoara Maria Pop.
Potrivit Mariei Pop, anul acesta s-au încris în proiect Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu-Ilarian” Zalău, Liceul de artă “Ioan Sima“ Zalău, Liceul Pedagogic ”Gheorghe Șincai” Zalău, școlile gimnaziale “Simion Bărnuțiu” Zalău, “Gheorghe Lazăr“ Zalău, “Mihai Eminescu“ Zalău, “Porolissum“ Zalău, Nr.1 Aghireș, Nr.1 Lozna, Nr.1 Letca și Grădinița cu Program Prelungir Nr.1 Zalău.
Dincolo de sensibilizarea și învățarea elevilor în legătură cu beneficiile pe care aceștia le primesc în urma studierii și încercării de a cunoaște spațiul cosmic, proiectul ”Cu mic, cu mare… prin Univers” are drept scop promovarea școlilor sălăjene în rândul școlilor din întreaga lume, deoarece proiectul este înscris în registrul internațional al proiectelor.
“Cu mic, cu mare… prin Univers” sună ca o oportunitate minunată de a aduce fascinația spațiului și a științelor astronomice în lumea preșcolarilor. Copiii sunt mici exploratori cosmici, mereu dornici să descopere misterele și minunile universului nostru. Când vine vorba de planete, fiecare dintre ele este o destinație specială pe harta lor imaginară, așa că ne-am lăsat cu toții conduși de entuziasmul lor, captivați fiind de Magia Universului”, a precizat Alina Maxim, directorul Grădiniței 1 Zalău, singura grădiniță din municipiu care s-au înscris la această ediție a ”călătoriei”.
Iar activitățile organizate de educatoare cu cei mici au surprins echipa județeană de proiect prin creativitate și implicarea de care au dat dovadă cei mici.
La Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, evenimentul a devenit o tradiție și a angrenat sute de liceeni. Așa cum precizează și reprezentanții Colegiului, aici s-a organizat și o sesiune de comunicări științifice la care au luat parte elevii Login Cristian, cls. a IX-a B, (prof. coordonator Duma Sanda), Varga Doris, Szucs Alexandru, cls. a IX-a D, (prof. coordonator Sălăjan Mihaela), Hațegan Ioana, cls. a X-a D (prof. coordonator Spătar Denisa), Groza Elisa, Lungu Ana-Maria, Măieriștean Miruna, Morar Simona, cls. a XII-a A, (prof. coordonator Ardelean Daniela), Tunyogi Alexandra, Mureșan Camelia, cls. a XII-a A (prof. coordonator Pop Maria).
Întreaga activitate a culminat cu o expoziție impresionantă de planșe, machete, toate idei ale elevilor și cadrelor didactice coordonatoare.
Centrul expozițional al colegiului a fost decorat cu zeci de exponate ale elevilor pasionați de cunoaștere și dedicați, coordonați de cadrele didactice Cozac Alina, Mada Maria, Pop Maria, Sîrb Vasile, Berbecar-Chiș Lia, Ilieș Simona, Codrea Paula, Teglaș Savina, Banto Mariana, Petruș Gabriela, Gozman Daniela, Paina Cristina, Hossu Cristina, Sălăjan Mihaela.
Călătorii de la Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău au fost în elementul lor când a venit vorba de imaginație. Elevii clasei pregătitoare coordonată de profesoara pentru învățământ primar Andreea Marchiș au creat machete ingenioase reprezentând spațiul cosmic, utilizând materiale reciclabile, au făcut experimente și au transformat activitatea într-o mare distracție. Micii exploratori și-au expus operele de artă în sala de clasă și rămân dovada frumoasei lor călătorii prin Univers.