Mirel Talos i-a solicitat premierului sa faca ordine la DSVSA Salaj, si sa-l repuna in functie pe Mircea Martin
Demiterea lui Mircea Martin de la sefia DSVSA Salaj si refuzul de a fi repus in functie, desi si-a castigat acest drept in instanta, a devenit subiect de meditatie si pentru premierul Romaniei, Emil Boc. Scandalul de la DSVSA Salaj a ajuns la urechile lui Boc, ca urmare a unei interpelari formulate de deputatul liberal de Zalau, Mirel Talos, care incearca sa-l ajute pe Martin.
In interpelarea depusa ieri, Talos arata ca fostul director este impiedicat sa-si recupereze functia, chiar daca a castigat un proces in instanta si chiar presedintele ANSVSA a anulat ordinul de demitere a lui Martin. In consecinta, Mirel Talos solicita premierului sa ia masurile necesare pentru a anula demiterea lui Mircea Martin.
„Gravitatea extraordinara nu provine atat din faptul ca persoane care detin statutul de functionari publici si au pregatire de specialitate sunt inlocuiti pe criterii politice, pentru care s-au realizat improvizatii legislative vadit neconstitutionale, ci faptul ca drumul catre atingerea acestui scop trece prin abuzul de a nu respecta decizii judecatoresti”, a precizat Talos.