Managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Daniel Săuca, a demisionat din funcție.
Demisia a fost depusă joi, 16 februarie, fapt confirmat atât de reprezentanții Consiliului Județean, instituție în subordinea căruia funcționează Centrul de Cultură și Artă, cât și de Daniel Săuca.
“În 16 februarie, la Registratura Consiliului Județean Sălaj a fost înregistrată o cerere de demisie a domnului Vasile-Daniel Săuca din funcția de manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cerere care se supune condițiilor legale și contractuale privind termenul de preaviz de 30 de zile și manifestarea unilaterală de voință”, au precizat, pentru Graiul Sălajului, reprezentanții administrației județene.
Daniel Săuca nu a dorit să comenteze motivele care au stat la baza deciziei sale.
Poet, editor, publicist și redactor şef al revistei Caiete Silvane, Daniel Săuca a ocupat funcția de director al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj din anul 2010.
La conducere va veni un…cântăreț popular. Că să se știe cine conduce județul.
Rog pe domnul Săuca să revină asupra hotărîrii sale de a demisiona!!!
Sper că domnul Săuca Dniel va revenii asupra hotărîrii sale de a demisiona,AVEM NEVOIE DE CULTURĂ!!!!
Sper că domnul Daniel Săuca va reveni asupra hotărîrii sale de a-și da demisia, AVEM NEVOIE DE CULTURĂ!!!!
SUNT FOARTE AFECTATĂ DE ACEST FAPT, SCUZAȚI GREȘELILE DE SCRIS. SUNT VREMURI TOT MAI TULBURI!!!
Occhio per occhio! Ce te miri, Daniel Sauca? Asa ai facut si tu, ajutat de oamenii pe care i-ai lins cat s-a putut. Nu te mira! Au fost si altii mai buni decat tine care au fost inlaturati, si nu le-ai sarit in ajutor. L-ai ridicat in slavi pe Tiberiu Marc, chiar daca ai vazut ca face ce vrea in judet, fara a respecta legile.
Nu te plange Daniel Sauca, asta-i viata voastra a ipocritilor si mincinosilor.