Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a anunțat că au fost aprobate două candidaturi de participare la mobilități de învățare organizate în cadrul Erasmus+ pentru cadre didactice, inspectori, directori și elevi.
În total, 13 unități de învățământ preuniversitar, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, vor participa la 327 de mobilități de învățare pe parcursul derulării programelor.
Inspectorul școlar responsabil pentru proiecte educaționale, prof. dr. Flavia Ardelean, a gestionat cu succes cele două candidaturi de acreditare consorțiu, aprobate la runda octombrie 2022.
Prin urmare, pentru domeniul VET, consorțiul cuprinde: Liceul Tehnologic “Ioachim Pop” Ileanda, Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Hida, Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” Zalău, Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei, Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae” Zalău și Liceul cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalău.
Grație acestui proiect, inspectori, directori, profesori VET și elevi vor beneficia de 142 de mobiliăți de învățare de tip job shadowing, practică în domeniul profesional, cursuri structurate în dimensiunea europeană.
Pentru domeniul SCH, educația școlară va defini 185 de mobilități de învățare care abordează incluziunea, digitalizarea, metodici moderne pentru elevi, inspectori, directori, profesori din școlile: Școala Gimnazială Nr. 1 Bălan, Școala Gimnazială “Gheorghe Șincai” Bobota, Școala Gimnazială Nr. 1 Pusta, Școala Gimnazială Nr. 1 Almașu, Școala Gimnazială “Horea” Cizer și Școala Profesională Sâg.