In urma ploilor din aceasta primavara, dealul Ortelecului a luat-o iar razna. Peretii imobilului de la nr. 84 in care locuieste Alexa Chende au crapat incat poti introduce pumnul prin ei. Casa lui Vasila Carpinean, desi este legata cu chingi de otel, crapa si ea. Familia Duma si-a construit scari noi la casa. La trei zile dupa finisare ,scarile au inceput sa se desprinda una de alta. In locuinta Aureliei Pausan nici usile, nici fe-restrele nu se mai inchid. In imobilul nou al familiei Turcas nimeni n-a locuit niciodata. Este construit chiar pe falie si a crapat inca de cand era in rosu. Dupa ce in urma cu trei ani locuinta familiei Grecu a fost inghitita de pamant cu mobila cu tot, cu ara-gaz si frigider, acum bucataria de vara care a ramas „in picioare” e pe cale de a se prabusi si ea.
Dealul lucreaza precum un vulcan mocnit
„Intregul deal Ortelec este afectat de lucrarile de exploatare a carierei „Tunari”, era concluzia expertului Teodora Ispas de la Institutul Central pentru Situatii de Urgenta, concluzie emisa in urma unor cercetari indelungate la fata locului din 2007.

Din 30 septembrie 2007, multe s-au mai petrecut in zona, dar nici un lucru n-a fost in favoarea celor 16 familii sinistrate. Poate faptul ca Societatea Comerciala „Cemacon” a abandonat exploatarea argilei din cariera „Tunari” le-a mai dat o unda de speranta. Dar a fost foc de paie, pentru ca dealul Ortelecului aluneca in continuare, ducandu-i pe locatarii din zona pe culmile disperarii. Proprietarii caselor, majoritatea batrani si bolnavi, au tot tras nadejde ca autoritatile vor interveni si ii vor ajuta. Promisiuni au fost cu carul, dar prea putine s-au concretizat.
Primaria municipiului Zalau a pus deja la dispozitia persoanelor afectate de alunecarile de teren 19 loturi de cate trei ari pentru fiecare familie. Numai ca oamenii nu vor deveni proprietari cu drepturi depline ai celor trei ari, terenul urmand sa ramana in custodia Primariei. Si in afara acestui inconvenient ar mai fi cel al banilor, sinistratii neavand resursele necesare pentru a-si construi noi imobile. Chiar daca societatea „Cemacon”, cea care a exploatat cariera „Tunari”, a promis ca ea va asigura materialele necesare construirii caselor (caramida), nimeni nu este incantat de propunere, pentru ca intr-o casa nu-i caramida totul. Aureliei Pausan, o femeie in varsta de 80 de ani, a carui imobil a fost cel mai afectat de alunecari de teren, a primit cu bucurie vestea ca Cemacon ii construieste o casa in Gradina Onului. Casa a fost intr-adevar ridicata in rosu de un an de zile, dar nimeni n-a mai finisat-o. Asa ca octogenara tot la vechea casa isi duce traiul cu spaima ca intr-o zi, intr-o noapte o sa cada iar tavanul peste ea. „Aproape toti suntem pensionari, iar unii dintre vecinii nostri sunt imobilizati la pat. In aceste conditii noi nu putem sa ne permitem sa platim construirea caselor, sa platim pentru greselile comise de autoritati”, ne-a declarat ieri Ioan Duma, unul dintre cei afectati de alunecarile de teren. El acuza autoritatile care au permis firmei Cemacon sa faca exploatari in zona, cu toate ca se stia ca terenul este instabil si pune in pericol locuintele oamenilor.
Cat de naturala este calamitatea
Primarul Radu Capilnasiu sustine ca statul nu-i poate despagubi pe sinistrati. Primaria le-a oferit teren in Gradina Onului, dar doar o casa s-a construit acolo. (Este vorba de casa Aureliei Pausan, construita de Cemacon, in momentul de fata nelocuibila). Zona din dealul Ortelecului a fost trecuta ca zona afectata de calamitati naturale si nu din cauza exploatarii argilei de la „Tunari”. Asa ca sinistratilor le este aproape imposibil sa obtina ajutoare de la stat. In acelasi timp, firma „Cemacon” iese partial din invinuire, pentru ca „asa vrea Dumnezeu, sa se miste dealul”. Cu toate acestea, sunt peste zece procese pe rol, in care sinistratii vor sa demonstreze ca „Intregul deal Ortelec este afectat de lucrarile de exploatare a carierei „.