iunie 18, 2025

De Rusalii, accidente la Zalău şi Sărmăşag; două femei şi o minoră de opt ani au ajuns la spital

politia

Două accidente rutiere au avut loc, luni, în Sălaj, în urma cărora două femei şi o minoră de opt ani au ajuns la spital.   

Mai întâi, în jurul orei 15.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Bulevardul Mihai Viteazu.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier, stabilind faptul că o femeie de 45 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea un motociclu pe Bulevardul Mihai Viteazu, din direcția Hereclean spre Zalău, ar fi pătruns pe sensul opus, cu intenția de a efectua o depășire, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 51 de ani, din județul Iași, care ar fi intrat la rândul său, pe sens opus, în vederea efectuării unui viraj, pentru a intra în incinta unei benzinării.

În urma impactului, femeia a necesitat transportul la o unitate medicală.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Tot luni, în jurul orei 16.00, un al doilea accident rutier a avut loc în localitatea Sărmășag.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, stabilind faptul că un bărbat de 46 de ani, din comuna Bocșa, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 1F, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a lovit un cap de pod.

În urma evenimentului, atât conducătorul auto, cât și o minoră în vârstă de 8 ani, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.