Europarlamentarul Daniel Buda (PNL) spune că fermierii români folosesc pesticide sub media actuală din Comunitatea Europeană, iar targetul pe care și l-a propus UE de scădere a utilizării acestor substanțe cu 50 la sută până în anul 2030 nu-i va afecta pe agricultorii români.

Europarlamentarul sălăjean a participat, luni, la reuniunea comună a membrilor PPE din cadrul Comisiilor de Agricultură și Dezvoltare Rurală, Mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, dar și Comisiei de Industrie, cercetare și energie, în cadrul căreia a avut un schimb de opinii cu Agenția Europeană pentru Produse Chimice, alături de membrii PPE.

”Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) depune eforturi pentru utilizarea în condiții de siguranță a substanțelor chimice. Ea implementează legislația UE în domeniu, aducând beneficii sănătății umane, mediului, inovării și competitivității în Europa. Pactul Verde European propune tranziția către un sistem alimentar mai sănătos și mai durabil. Actuala dependență de pesticide ca principalul mijloc de combatere a dăunătorilor nu este compatibilă cu agricultura sustenabilă, deoarece utilizarea prelungită a pesticidelor conduce frecvent la crearea unei rezistențe la pesticide în rândul dăunătorilor. Astfel, având în vedere că utilizarea excesivă a pesticidelor are un efect negativ asupra mediului, Comisia Europeană a propus reducerea cu 50 % a utilizării pesticidelor chimice, până în 2030. Conform raportului publicat în mai 2020 de Eurostat, în România se utilizează aproximativ 640 de grame de substanță activă pe hectar, în timp ce media Uniunii Europene este de 2200 de grame pe hectar. Astfel, fermierii români nu vor fi afectați de această măsură având în vedere că ne situăm cu mult sub media Uniunii. Fermierii români sunt conștienți de nevoia de creștere a calității produselor obținute, având recolte de calitate superioară. Statele membre care depășesc limita impusă trebuie să ia toate măsurile necesare pentru promovarea și stimularea unei gestionări a dăunătorilor cu un consum redus de pesticide, acordând prioritate, oricând este posibil, metodelor nechimice. Prin stabilirea obiectivului de reducere cu 50% a utilizării pesticidelor până în 2030, se urmărește ca cetățenii europeni să poată beneficia de alimente sănătoase și la prețuri accesibile, iar sistemul alimentar să devină unul durabil”, opinează europarlamentarul sălăjean Daniel Buda.