CS Volei Municipal a pierdut prima confruntare de la Galaţi
Chiar dacă a avut 1 – 0 la seturi şi minge de set în al doilea set, vicecampioana României a fost învinsă de Arcada, dar bătălia continuă azi, de la ora 18.00
În cele două meciuri de la Zalău, elevii lui Stoyan Stoev nu prea au avut emoţii în faţa gălăţenilor, astfel că jucătorii vicecampioanei sperau la o a treia victorie, ce duce direct în finala mare, acolo unde SCMU Craiova deja ne aşteaptă.
În partida de luni după-amiază de pe Dunăre, Adi Feher şi compania au jucat „ceas” în primul set , pe care l-au câştigat la mare diferenţă (scor 13 – 25)! În actul secund, Arcada a început în forţă şi scorul era 5 – 2 la un moment dat. Echilibrul a fost restabilit de zălăuani, scor 6 – 6, 8 – 8 sau 9 – 9, pentru ca apoi CS Volei Municipal să se distanzeţe pe tabelă (9 – 11 sau 11 – 13). Amfitrionii au avut o perioadă bună şi au egalat la 14,pentru ca la al doilea TO tehnic să aibă 16 – 14! Până la 21, elevii lui Nicolae Harabagiu şi Marian Apostu s-au aflat în avantaj, pentru ca finalul setului să fie încins. Zalăul s-a distanţat la pe tabelă (scor 21 – 22, 22 – 23 sau 23 – 24, având minge de set şi pentru 2 – 0 la seturi!? Din păcate, câteva greşeli neforţate au făcut ca vicecampioana să piardă printre degete acest set important…
După ce au ieşit din înghesuială, gazdele au luat aripi şi au dominat setul trei, stop_coloana pe care l-au controlat aproape în totalitate. Astfel, Galaţiul a avut 4 – 2 sau 7 – 3, pentru ca Zalăul să egaleze la 7! În continuare, tabela a indicat 9 – 7, 10 – 9 sau 12 – 12, 13 – 13 sau 14 – 14, pentru ca la al doilea TO scorul să fie 16 – 14. Diferenţa de două-trei puncte a rămas până la final şi s-a intrat în al patrulea set. A urmat o bătălie surdă pentru acest set, în care ambele formaţii s-au aflat la conducere, pentru ca finalul să fie unul electrizant. Elevii lui Stoyan Stoev au făcut din nou câteva greșeli și s-au bătut înfrânţi.
În aceste condiţii, marţi după-amiază (ora 18.30), tot la Galaţi, cele două echipe o vor duela din nou, iar un succes al sălăjenilor pune capăt semifinalei. În caz contrar, bătălia continuă, iar un eventual meci decisiv este programat miercurea viitoare, la poalele Meseşului.
Până atunci, însă, CS Volei Municipal şi Arcada se vor duela şi în semifinalele Cupei României, într-un joc programat sâmbătă, la Piatra Neamţ.
Arcada Galaţi – CS Volei Municipal 3 – 1 (-13, 25, 22, 23)
