^Sapte ani de acasa^. Ei erau fundamentul formarii personalitatii umane, iar carentele educatiei in cei sapte ani de acasa aveau repercusiuni majore in devenirea unui destin. La ei se raportau si cele bune si cele rele. Dar cei sapte ani de acasa se modelau acasa, in sanul familiei, intr-un mediu in care existau si caldura sufleteasca si imperative comportamentale, unde era si tata si mama si fratii si surorile, bunicii, factori decisivi, fiecare cu nota personala a influentei. La un moment dat, a fost coborata stacheta celor sapte ani la sase, copiii mergand mai repede la scoala. Dar n-are importanta. Ce s-a mai ales din cei sapte sau sase ani de-acasa?. Totul pleaca de la bugetul de timp pe care familia il mai poate aloca educatiei. Ce educatie mai pot primi copiii in familiile incomplete – parinti despartiti prin divort sau despartiti prin exoduri in cautarea unui loc de munca? Ce mai pot face bunicii in grija carora raman copiii parintilor plecati la munca cine stie unde in lume. Privarea de afectiune a dus la o cazuistica de suicid la nivelul varstei scolare. Ce se mai poate alege de cei sapte ani de acasa daca ei sunt petrecuti covarsitor in fata micului ecran ori a calculatorului? Ce se alege de copiii care in cei sapte ani n-au avut niciodata casa decat cerul liber, canalele orasului sau colibele din marginea gropilor de gunoi? Cei sapte ani de acasa la care mai facem referire din cand in cand, vor ramane istorie. Locul lor va fi luat, poate, de o alta sintagma, de o alta eticheta care sa califice zestrea cu care copiii intra in viata. Un lucru insa este cert; niciodata educatia, in cazul celor sapte ani de acasa, nu a cunoscut o criza mai profunda.

Post Views: 66