Cristian Imhoff: „A fost nevoie de timp pentru a ne omogeniza și a ne crea un stil de joc”
Considerat antrenorul momentului în voleiul masculin românesc, Cristian Imhoff a reușit un parcurs de invidiat cu SCM Zalău în acest început de an. După cinci victorii consecutive în campionat, argentinianul a dus echipa Zalăului în finala Cupei României, obținând sâmbătă o victorie în trei seturi în fața fostei campioane a României, Arcada Galați, iar duminică, o victorie în cinci seturi în fața liderului la zi, Dinamo București. SCM Zalău a învins Dinamo de două ori în decurs de o săptămână, o dată chiar la București, iar duminică, la Piatra Neamț. Victoria de duminică a fost obținută după ce Dinamo a avut cinci mingi de meci în setul patru. Finala Cupei României, în care Zalăul va întâlni campioana en-titre, Corona Brașov, este programată în 29 martie.
Reporter: Felicitări pentru acest parcurs remarcabil! Care crezi că a fost cheia acestor succese de răsunet ale echipei noastre?
Cristian Imhoff: Echipa însăși a fost cheia succesului! S-au evidențiat foarte bine profesionalismul tuturor, spiritul de luptă al jucătorilor, cât și forța grupului! Datorită acestor factori am ajuns în acest punct.

Rep.: Cum ați pregătit aceste jocuri eliminatorii din Cupa României ș ice provocări ați întîmpinat?
C.I.: Ei bine, noi muncim la fel de la începutul sezonului. Nu a fost ceva special pentru aceste jocuri! Chiar dacă nu am jucat foarte bine în primele etape, din fericire ne-am găsit ritmul pe parcurs. Sunt norocos să-l am pe Sică (n.r. Marius Lazăr, antrenorul secund) lângă mine, deoarece ne înțelegem foarte bine. Petrecem mult timp împreună studiind adversarii și creând strategii și moduri de abordare a fiecărei partide. Totodată, un aport important în obținerea acestor rezultate îl au și Istvan (n.r. kinetoterapeutul, Major Toth Istvan) și Călin (n.r. preparatorul fizic, Călin Marincaș), care fac o treabă extraordinară pe partea de îngrijire medicală și pregătire fizică! Nu în ultimul rând, Adrian Feher și Gabriel Terheș sunt mereu acolo pentru noi cu tot ceea ce avem nevoie!
Rep.: Care a fost cel mai dificil moment de până acum în acest sezon și cum ați reușit să-l depășiți?
C.I.: Cu siguranță aici trebuie să menționez începutul sezonului! A fost nevoie de timp pentru a ne omogeniza și a ne crea un stil de joc. Însă, privind acum în trecut, aceea perioadă a făcut parte din procesul de formare al echipei.
Rep.: Accederea în finala Cupei României este o realizare important și totodată un joc extrem de important. Ce așteptări ai și cum vei pregăti acest joc?
C.I.: Va fi un joc dificil cu siguranță deoarece urmează să întâlnim campioana en-titre. Deocamdată ne concentrăm pe cele trei jocuri rămase din prima fază a campionatului, iar mai apoi la play-off. Jocul din Cupă va fi pregătit la momentul potrivit.

Rep.: Suporterii și susținătorii echipei v-au susținut frenetic în acest sezon, fiind alături de voi și în sală, dar și în fața ecranelor. Ce mesaj ai pentru ei?
C.I.: Sunt foarte recunoscător pentru toată susținerea acordată de către aceștia! Îi simțim alături de noi, atât în Sala Sporturilor din Zalău, cât și în deplasare, acolo unde ne însoțesc fizic sau sunt alături de noi prin diverse mesaje de încurajare. Suporterii sunt o parte importantă din angrenajul și succesul unei echipe, iar pe noi ne motivează să jucăm din ce în ce mai bine. Îi așteptăm lângă noi și în continuare, deoarece avem nevoie de energia și vibe-ul lor pozitiv la fiecare joc!
interviu realizat pe pagina de socializare Sport Club Municipal Zalău
